Trăim într-un cub Rubik

- pseudo-poveste -

Trăim într-un cub Rubik

aruncat demult pe o masă

fiecare în pătrățelul orb

unde nu contează culorile

și luminile se destramă

în umbre.

Ne-am obișnuit

mereu aceiași vecini

o liniște nefirească

doar uneori

o mână necunoscută ia cubul

îi răsucește pătratele

la stânga la dreapta sus jos

apoi îl aruncă la loc pe masă

suntem un pic bulversați

gândim amestecat

alți vecini

altă perspectivă

și totuși același cub

aceeași cameră.

Uneori

rar

trece o pisică

ne gâdilă cu coada ei

și începem să strănutăm

hapciu! hapciu!

de la un timp

și pisicile au dispărut

mâna grijulie le-a adunat

- E periculos – nu știam

că mâinile pot vorbi în șoaptă –

dacă strănută toți odată

cubul poate exploda.

Trăim într-un cub Rubik

aruncat demult pe o masă

dar acum se aud

multe voci care strigă

- Dați-mi o pisică! Dați-mi o pisică!

(AV)

Am început să cresc peruci

Am început să cresc peruci

ca să-mi acopăr

lobii urechilor

care se lungesc se lungesc

părul meu crește prea încet

doctorii nu știu

lobii urechilor

mi se lungesc m-au trimis

la vânzătoarea de mărunțișuri

care mi-a înfipt

ace

în tot corpul

este – mi-a spus

un dezechilibru

energetic

lipsește ceva nu ghicesc ce

doctorii nu știu

lobii urechilor mi se lungesc

acum au depășit tălpile

au intrat în pământ

și cresc mereu

mereu

se ramifică în crengi adânci

nu mai pot să mă mișc

doctorii nu știu

…

stau

stau nemișcată

o mierlă

ciugulește din peruca mea

e ceva artificial – spune către pițigoi

aici se ascunde

un cimitir de visuri

atârnat în cercei

prinși

de lobii urechilor

Clepsidra

prin clepsidra noastră

s-au scurs

clipele de spaimă

orele de bucurie

anii de veghe

s-au adunat

în ordine aleatoare

acum trebuie s-o întorc

și nu știu

cu ce o să înceapă

Cei ce întârzie mereu la gară

În gară

călători întârziați aleargă pe peroane

duc în piept orologii în formă de clopot cu o singură limbă

norocoșii se agață de ultimul vagon

- care bate mereu neregulat -

ceilalți se întorc în somnuri egale

să aștepte următorul tren.

Unii dintre ei se trezesc mai devreme

grăbiți adună scaunele din sala de așteptare

cu oameni cu tot

formează trenul lor condus de locomotiva

ca un orologiu de circ unde o limbă râde și una plânge

și pornesc la drum.

Dar mai sunt și cei ce-ntârzie mereu la gară

ei se recunosc după respirația frântă

în sunetul de megafon

care-anunță că următorul tren va întârzia o fracțiune de anotimp

după ochii lor

orologii în formă de clipă pe care limbile se mișcă invers

ei n-au bagaj poate doar timpul probabil îngemănat (cu)vântul

zbor de mierlă prin erupții de lavă

palidă piatra lunii agățată la gât

pe care o ridică mereu Sisifi îngândurați

pe un anotimp imaginar.

Ei sunt poeții –

cei ce întârzie mereu la gară.

Epilog (de citit cu un singur ochi):

Faci o confuzie – spune criticul

poeți au existat întotdeauna

nu și trenuri

iar ceasul merge invers doar când te uiți

în oglindă.

Poate -  

dar eu sunt cititorul.

S-a furat un punct cardinal

          lui Julio Cortazar

S-a furat un punct cardinal

nu știm care

busolele s-au adunat la sfat

orașele-puncte

transformate-n furnici

aleargă haotic pe harta mototolită

ruptă-nchisoare

râurile ni s-au urcat în ochi

și plângem pe dinăuntru

în pustiuri de soare.

S-a rătăcit un punct cardinal

oarecare

steaua polară a alunecat

încet peste orizont

trasă de Carul mare

harta stelară ne acoperă cu pânza

de negură plânsă pe războaiele din noi

pe răni

în uitată acuzare.

S-a pierdut un punct cardinal

din nepăsare

ne-am ascuns după porți

ne-am întins pe sub morți

în aripi de noapte

căzătoare.

E mult de când ne spuneai - toate

hărțile mint în afară de cea a inimii –

era o glumă? o avertizare?

Recurs – sau reluare -

să găsim un punct cardinal

să cioplim din neant

ciob de mare sămânță de soare

ființe de lut

iubiri

în oarbă mistificare.