A fost
căldură mare în penultima zi de iulie, zi care a dat startul „Lecturilor de
joi” în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB).
Asta pentru că începând cu 30 iulie 2015, în fiecare joi, de la ora 19.00, timp de 10 ediții, agenția AdLittera organizează „Lectura de Joi” în sediul central al BMB în cadrul programului „Cultura pentru toți”.
M-am
bucurat să fiu invitată la prima lectură, unde am participat cu două povestiri din „Felii de
lămâie”, alături de Florin Iaru și Cristina Andrei, cu Eli Bădică moderator și
Cristian Burcovschi organizator.
Era atât
de cald că am fost gata-gata să citesc „Zi liberă”, care are acțiunea iarna pe
zăpadă, însă până la urmă am ales alte două povestiri: „Ochiul de iepure” și „Numărul apelat este nealocat”, aceasta
din urmă pentru că se potrivea de minune cu romanul Cristinei Andrei „Abonatul
nu poate fi contactat”. Florin Iaru a citit din volumul „Povestiri cu final
schimbat”, dar și câteva texte noi, absolut savuroase, iar Cristina Andrei
fragmente din romanul ei (care m-au convins să-l citesc J). Eli Bădică ne-a mai pus câteva întrebări, noi am
răspuns, am avut prilejul să cunosc persoane noi, pe care le știam doar de pe
Facebook.
A fost o atmosferă plăcută și relaxată, cu un public nesperat pentru o zi în
care mai degrabă te-ai fi ascuns la aer condiționat decât să stai afară pe
terasă.
P.S. Aș
fi putut să închei aici postarea, într-o notă optimistă. Am văzut însă niște comentarii pe Facebook și în blogosferă, cum că noi, cei
trei autori prezenți acolo, am spus că ne-am apucat de proză oarecum din
întâmplare și ne-a ieșit, iar asta aruncă în derizoriu literatura și scrisul.
Eu văd altfel lucrurile. E adevărat că m-am
apucat de scris târziu și venind din cu totul alt domeniu decât cel literar și de
aceea, la fiecare interviu, când am fost întrebată cum de m-am apucat de scris,
am răspuns mereu altceva. Pentru că, mai degrabă decât un moment clar în care să zic:
„vreau să scriu”, au existat multe lucruri, mărunte sau nu, care m-au
condus pe drumul ăsta. Cărți care m-au marcat, alte cărți care m-au făcut să
visez cu ochii deschiși, întâlniri cu anumiți oameni, întrebări, gânduri. Toate
astea s-au cristalizat la un moment dat și atunci am început să scriu. Poate fi
considerată asta o întâmplare? Depinde cum privești. Dacă faci parte dintre cei
care au știut de foarte mici că vor să scrie, poate fi considerată o
întâmplare. Dar eu nu văd lucrurile așa. Pentru mine nu a fost o întâmplare.
Și acum
să repet și aici ce am zis joi la întrebarea lui Eli. Ideea era aceeași, că mi-am dat seama de dorința mea de a scrie acum vreo șase-șapte ani, dar privind în urmă văd alte întâmplări-discuții-cărți mult mai vechi, care m-au condus la
acel moment. Și ca să dau un exemplu am povestit un final de carte citită cu mult timp în urmă („Clubul putregaiurilor” de Jonathan Coe), care mi-a deschis
un fel de ușă către bucătăria unui scriitor. Finalul m-a dus cu gândul la ceea ce în
matematică se numește „artificiu de calcul”. Pentru că autorul a vrut să ne
arate ce se întâmplă mai departe, în viitor, fără să ne spună exact. Mai jos
este o poză cu pagina respectivă din carte, pentru cei care vor să se
lămurească.
Și ca să
închei, aș vrea să spun, nu neapărat în legătură cu evenimentul de joi, că multe lucruri care au schimbat lumea au fost făcute sau descoperite din întâmplare. Nu cred că asta le face
derizorii.
(AV - 1 august 2015)
