Seara
mă înec în acea oră
în care orașul se scurge
pe geam
picătură cu picătură
întâi strada cu piatră lustruită
frunzele călcate pe
trecerea de pietoni
șotronul spălat de ploaie
oameni cu fulgarine
colorate
- așa cred, seara toate
par gri -
taraba unde vânzătorul
ambulant
scoate din foc castane fierbinți
îndrăgostiții atârnați de
umbrelă
geamul de la mansardă
și poetul care scrie despre toamnă
apoi acoperișurile
/oare cine mi-a spus că
fiecare acoperiș
are o respirație proprie?/
pisica portocalie care le
traversează cu pași moi
- înainte credeam că e soarele
la apus -
iar la sfârșit
turla bisericii
orologiul cu mecanism
stricat
și limbi călătorite de porumbei
atunci știu
că tot orașul s-a scurs în
ora de melancolie
și ne rămâne doar cerul