„Dragi fanatici” de Amos Oz

Amos Oz este unul dintre scriitorii la care îmi place să mă întorc din când în când. De data asta e pentru cartea „Dragi fanatici”, care cred că ar trebui predată în școli. Nu intenționez să o comentez, doar să dau câteva citate.

***

Fanatismul este mai vechi decât Islamul, mai vechi decât creștinismul și decât iudaismul. Mai vechi decât toate ideologiile lumii. El este un constituent constant al naturii umane, „o genă rea”.
*
Cu cât întrebările devin mai grele și mai complicate, cu atât crește setea de răspunsuri simple a tot mai multor oameni, setea de răspunsuri dintr-o singură propoziție, de răspunsuri care să-i indice fără ezitare pe cei vinovați de suferințele noastre, de răspunsuri care o să ne asigure că dacă o să-i distrugem, dacă o să-i lichidăm pe răufăcători, o să dispară neîntârziat toate necazurile noastre.
*
... trădător e, după părerea fanaticilor, oricine îndrăznește să se schimbe. Fanaticii de tot felul, de oricând și de oriunde, detestă schimbarea, se tem de ea și o suspectează ca fiind doar o formă de trădare ce izvorăște din motive întunecate și josnice.
*
Precum am mai spus, poate că una din cauzele valurilor de fanatism tot mai puternic e setea nepotolită de soluții simple și eficiente, de mântuire „dintr-o lovitură”.
Un alt motiv e acela că noi toți ne îndepărtăm întruna de ororile care s-au petrecut în prima jumătate a secolului al XX-lea: Stalin și Hitler, fără să fi intenționat acest lucru, au inoculat pe cât se pare, pentru două-trei generații de după ei, o doză de teamă profundă de orice formă de extremism și o anumită reținere a instinctelor fanatice. (...) În ultimii ani, se pare că „darului” acestuia primit de la Stalin, de la Hitler, de la militariștii japonezi îi expiră termenul de valabilitate.
*
Există pe lume grade diferite ale răului. A face distincție între gradele răului e poate cea mai importantă din truda morală ce se impune fiecăruia dintre noi. (...) Cine nu e în stare sau nu e dispus să așeze răul într-o ierarhie riscă să se transforme prin asta în slujitorul răului.
*
Conformismul, mersul orbește în turmă, obediența fără nicio reflecție și fără nicio obiecție, ardoarea atât de răspândită de a aparține unei grupări umane compacte și strâns unite sunt și ele cărămizile din care se construiește sufletul fanatic.
*
Una din trăsăturile cele mai pregnante după care se poate recunoaște un fanatic este năzuința lui fierbinte de a te schimba în așa fel încât să devii și tu ca el. (...) Fanaticul nu vrea câtuși de puțin să existe vreo deosebire între oameni.
*
Curiozitate și forță a imaginației: aceste două lucruri ne pun la dispoziție, poate, un vaccin parțial împotriva fanatismului.
*
Pe lângă curiozitate și imaginație, și umorul ar putea fi un antidot eficient împotriva fanatismului. dar mai ales autoironia, capacitatea de a râde de noi înșine. (...) Umorul presupune în general o anumită măsură de relativitate, de coborâre din înălțimile sublimului. Chiar dacă ești într-adevăr minunat, ai absolută dreptate și ești neprihănit ca neaua, tot merită uneori să răsară, și numai pentru o clipă, un drăcușor, un diavol mititel și glumeț, care să vină și să tragă cu ochiul, să râdă puțin de dreptatea ta absolută, de puritatea ta minunată, de cele sfinte și de ce e mai presus de orice îndoială, să-ți șifoneze un pic importanța și corectitudinea care dau peste margini.

Și în final:

Cartea se găsește pe site-ul Humanitas aici.