vineri, 24 ianuarie 2020

Tanța recită Luceafărul


*** 
Da, eu sunt Tanța Călărașu, domnu' polițist, de la etajul doi. Mă bucur că aveți încredere în spiritul meu de observație, sigur că vreau să ajut ancheta, doar cunosc toată lumea din bloc, cred că vă dați seama că unii dintre vecini n-au cum să vă ajute, pur și simplu nu-i duce capul, de-asta o să fac tot ce pot ca să vă spun cum s-a întâmplat.
Era duminică seară înainte de Bobotează, zic că trecuse de șapte fiin'că părintele Busuioc pusese un afiș că trece cu Botezul după șapte. L-am auzit cum a bătut la nesimțita aia de lângă mine, o studentă din alea, știu eu cum, care noaptea umblă prin discoteci și ziua canci facultate. Aia nici nu l-a primit, îi tot zicea ceva de libertate, parcă ce treabă are libertatea cu biserica? Părintele venise cu Emil, cântărețul, și cred că au bătut pe urmă la moș Vaipan, nu sunt sigură, era gălăgie că urla muzica în draci la țiganul ăla de la parter. M-am dus înapoi în bucătărie să pregătesc o țuică fiartă pentru părinte și pentru cântăreț, să-i omenesc un pic, că vin din geru' ăla de afară, am o rețetă grozavă, cu puțin zahăr și bucăți de scorțișoară și cuișoare, dacă aveți drum vă fac și dumneavoastră...
Da, o să revin la seara dinainte de Bobotează, știu că sunteți ocupat și nu vreau să vă rețin, aveți o meserie solicitantă. Deci trecuse de șapte, de asta sunt sigură, și deodată am auzit țipete vizavi, m-am gândit, ce-o face Ionete, poate-o bate pe nevastă-sa, da' nu, erau voci de bărbați, m-am uitat un pic pe vizor, acum să nu credeți că fac asta de obicei, doar că-l așteptam și pe părintele Busuioc, și pe cântăreț, și m-am gândit că e rușine de scandal. Făcusem niște cornulețe cu rahat, specialitatea mea, poate când s-or liniști lucrurile veniți să vă fac o tratație, așa un bărbat fin ca dumneavoastră și cu o muncă atât de grea, adică aveți nevoie de ceva care să vă aducă alinare... Iar eu, nu că mă laud, dar aș putea găti pentru cel mai de lux restaurant. Așa-mi spunea și răposatu' Nelu, cum care Nelu, domnu' polițist? bărbatu-meu Nelu Călărașu, bietu' de el a murit demult, l-a mușcat un câine turbat, el îmi zicea, Tanțo, ce stai aicea la cantina asta, tu ar trebui să gătești la hotelul Riț.
Ce-am văzut pe vizor? păi tocmai că n-am văzut nimic atuncea, cred că se duseseră spre scară, așa că m-am întors în bucătărie. Nu știu să vă spun cât a trecut, da' era gălăgie mare, și parcă era și vocea lui Emil, cântărețul, un om deosebit și el, iar vocea lui o recunoști dintr-o mie, pe mine mă trec toți fiorii, ar fi putut fi celebru ca Adriano Pavarotti, eu sunt o fire artistică, da' nemernica aia de Sofica Degeratu, nespălata aia borțoasă de la patru, auzi, are tupeul să zică de mine că umblu după Emil, cum îndrăznește, doar fiin'că vreau să-l omenesc, da' ce să știe ea, care nici pe bărbată-su nu e-n stare să-l hrănească, nu că mi-ar părea rău de el, se merită unul pe altul, amândoi niște bârfitori, au umplut blocul cu minciuni despre mine, n-au cum să înțeleagă o fire de artistă, când eram în școală recitam „Luceafărul” la toate serbările și aveam un succes nebun, așa m-a cunoscut răposatul Degeratu, cum care, primul meu soț, Tase Degeratu, că Nelu Călărașu a fost al doilea, da, Tase era un fel de unchi cu Nelu ăsta din bloc, Nelu Degeratu, o coincidență, da, că Tase a murit demult înecat, da' și ăsta-i un nemernic la fel ca Tase, a găsit o coafeză și a fugit cu ea, nu Nelu a fugit, Tase, bărbatu-meu, și gândiți-vă numai cât spirit artistic poate avea o coafeză, zero barat, pe când eu știam pe dinafară „Luceafărul”, dacă vreți vă recit acum ultima strofă…
Înțeleg, rămâne pe altă dată, se înregistrează? bine, atunci mă întorc la subiect, deci pe hol se încingea atmosfera și m-am gândit că bietu' părinte e prins fără să vrea în scandal, sau Emil, cântărețul, și atunci am zis să ies să mă lămuresc, am luat ibricul cu țuică de pe foc și am ieșit, ce spuneți? sigur c-am închis aragazul, da, sunt sigură, așa fac mereu, pe cine am văzut? păi ce să zic, domnu' polițist, erau cam toți de pe scară acolo, și borțoasa de Sofica, ce i-o fi trebuit bătaie, că doar îi dă suficientă Nelu, era Ionete, de asta sunt sigură, vocea lui și a lui Virgil se auzeau cel mai tare, ce ziceau? păi, da, cred că de la chestia cu Italia s-au luat la harță, au lucrat acolo amândoi și sunt sigură că Ionete l-a tras în piept cu ceva, Virgil ăsta e cam prostuț, a făcut și pușcărie pe acolo, adică dumneavoastră trebuie că știți, nu? cred că Ionete l-a păcălit de bani în Italia și acum cine știe ce-o fi aflat de s-a enervat.
Ce-am făcut eu? păi eram cu ibricu-n mână, l-am văzut pe Elvis cum venea în fugă pe scări, Elvis Ciocoiu, bețivul ăla de la patru, aproape a căzut peste moș Vaipan care învârtea ranga și era să-l lovească pe Emil, atunci i-am aruncat țuica-n față, cum cui? lu' moș Vaipan, dar nu l-am nimerit pe el, cred c-am nimerit-o pe Sofica, nu, țuica nu era decât călâie, degeaba a țipat ca din gură de șarpe, i-au rămas cuișoarele-n păr, sunt sigură că le mai are și acu', se spală de două ori pe an, nu, n-am lovit-o cu ibricul, am vrut să dau în moș Vaipan că avea ranga, da' l-am nimerit pe Emil, nu, nu în nas, nici vorbă, poate-n umăr, da' venise și baba aia de la trei, Gicuța aia de umblă cu nu-știu-câte pisici după ea, începuse o mieuneală și toate se înfășurau în picioarele noastre și m-am împiedicat și am scăpat ibricul, l-a luat Virgil și i-a dat una-n cap lui Ionete, să nu-i credeți pe ăia care zic că eu i-am dat, nici n-aveam de ce, n-am nimic cu Ionete. Cine mai era? păi țiganu' de la parter, care se împingea cu Ionete și Virgil, iar părintele Busuioc se băgase între ei, bietu' părinte a încasat-o zdravăn, am înțeles că are clavicula ruptă. Da, a ieșit un tămbălău teribil, chiar că nu mai știai cine cu cine se bate, eu am scăpat ieftin, am doar câteva vânătăi pe brațe, mi le-a făcut Emil când a căzut, nu știu cine l-a lovit, da-i curgea atâta sânge din nas de mi-a murdărit halatul de mătase și m-a apucat atât de tare de mi-a făcut vânătăi, pot să vi le arăt. Bine, dacă nu e nevoie…
Erau toți, și nespălata aia care se plângea că i-a intrat o cuișoară în ochi și nu mai vede, și studenta, mă mir c-a auzit cu muzica aia drăcească dată la maxim la ea în casă, păi nu vă-nchipuiți ce-ascultă împreună cu prietenii ei, ți se face pielea de găină, niște degenerați, da, sigur că mă întorc la subiect, fiin'că am auzit deodată o explozie groaznică, și s-a umplut holul de un fum negru, și de praf, m-am speriat tare, adică toți au zis, ce-i asta? nu se mai vedea nimic, pisicile Gicuței mi se înfășurau printre picioare, m-am închinat și am zis, Doamne, ce-i asta?
Nu, sunt sigură că n-am lăsat aragazul deschis.

**
Povestirea face parte din volumul Felii de lămâie, publicat în 2015 la Editura Polirom și re-editat în colecția TOP 10+ (ediție de buzunar). 
Poate fi cumpărat aiciaici sau aici




9 comentarii: