Jurnal de scriitor necitit (2) - Cronici și recenzii

Orice scriitor își dorește să aibă cronici și recenzii la cărți. Bune, dacă se poate. Uneori și cele rele aduc cititori, din curiozitate. Cel mai rău însă este să nu se vorbească despre cărțile tale.

Da, cronicile și recenziile aduc cititori și asta este știut foarte bine de cei care le scriu.

De influencer-ii literari.

Când am publicat „Felii de lămâie” m-am mirat să am recenzii și cronici din primele zile. Nu au fost multe, cum au probabil scriitorii consacrați, dar în final am putut spune că feliile nu au trecut neobservate. Câteva recenzii pe blogurile de specialitate, vreo două cronici în reviste literare. Nu în „România literară”, acolo nu. Câteva menționări în unele retrospective literare ale anului. Apoi o nominalizare pentru debut la premiile revistei „Observator cultural”.

M-am bucurat, chiar dacă unele cronici nu erau favorabile. Dar cartea părea să fi lăsat o urmă. Chiar m-am bucurat.

Apoi au urmat aproape trei ani de tăcere din partea mea. O singură povestire în revista „iocan”. Și în aprilie 2018 am publicat romanul „Spulberatic”.

Care nu a reușit deloc performanțele, modeste de altfel, ale volumului de povestiri. „Spulberatic” a avut extrem de puține recenzii, majoritatea pe bloguri personale (le mulțumesc, m-au bucurat mult) și extrem-extrem de puține pe bloguri literare (dintre cele literare, aș menționa Bookhub care a publicat două recenzii). Câteva postări pe Facebook. Cronici în reviste literare n-am văzut.

Ciudat este că mi s-au tot cerut interviuri. Chiar de la bloguri literare care nu au scris nimic despre carte. Și atunci m-am întrebat: oare contează mai puțin cartea decât răspunsurile mele la niște întrebări, de multe ori aceleași din alte interviuri?

La început m-am gândit că timing-ul apariției cărții, înainte de Bookfest, nu a fost bun. Că influencer-ii citesc cărțile pe care le vor prezenta acolo la lansări. Dar pe urmă a venit vacanța. Concediile. Apoi toamna și alte cărți care aveau nevoie de recenzii și cronici. Și, cumva, „Spulberatic” s-a dus la fund.  O carte care pare să nu existe. Nici pe blogurile literare, nici în reviste, nici în retrospectivele literare. Sau dacă este trecută în vreo retrospectivă, mai mult ca sigur e acolo, la coadă, unde sunt înșirate cărțile apărute și probabil necitite.

Știu că ceea ce spun acum sună patetic. Cineva ar putea să zică pe bună dreptate „ia te uită și la asta, a scris două cărți și vrea cronici. Nu știe că nimeni nu scrie despre cărțile care nu merită.”

Da, îmi asum faptul că ceea ce zic aici poate părea patetic&penibil&caraghios etc. Și știu că scriitorii se feresc grozav de asta. Sunt convinsă că mulți gândesc la fel, dar nu spun, sperând că până la urmă o să apară cronica aia pe care o așteaptă. Sau recenzia care-i va face cunoscuți în rândul cititorilor.

Dar cumva nu-mi mai pasă.

Deci.

Poate „Spulberatic” nu merită să se scrie despre ea.

Poate subiectul nu mai este de actualitate și lumea nu mai vrea să citească despre comunism. Deși cartea nu este doar despre asta. Deși am văzut recenzii&cronici la alte cărți care tratează aceeași perioadă. Dar ca să scrii despre ea, ar trebui s-o citești. Și cumva, am impresia că nu prea a fost citită în lumea literară. Deși editura a trimis exemplare la reviste și bloguri. La scriitori. Și eu am dat sau trimis cărți. Deși a trecut perioada nominalizărilor la premii literare, când se presupune că membrii juriilor au citit cărțile. Acum, ce să zic? Anul trecut s-a publicat mult. Doar la Polirom au apărut zeci de cărți ale autorilor români. Chiar le-au citit pe toate?

Poate or fi și scriitori&critici care au frunzărit-o și au lăsat-o deoparte, neinteresați de subiect.

Poate fiindcă anul trecut au fost multe reveniri ale scriitorilor consacrați, care în mod normal acaparează atenția lumii literare. Am auzit că unii scriitori, mai informați, își programează cărțile în funcție de asta. Nu public anul ăsta că o să scoată X o carte și o să ia toate premiile.

Mda.

Poate „Spulberatic” nu merită să se scrie despre ea, într-un an în care s-a publicat atâta. În fond cei care scriu despre cărți au un timp limitat pentru citit.

Poate am avut ghinion. Eu. Cartea.

Nu am de unde să știu.

Se spune că un scriitor confirmă abia la a doua carte. Eu bănuiesc că nu am confirmat, având în vedere lipsa totală de interes.

*

O să continui în postarea următoare cu câteva considerații despre lumea literară așa cum e văzută de un outsider. Și voi căuta câteva explicații.

Foto: Librăria Humanitas Oradea