Jurnal de scriitor necitit (1)

În ianuarie anul acesta s-au împlinit patru ani de când am debutat cu volumul de povestiri „Felii de lămâie” la Editura Polirom. A urmat romanul „Spulberatic” în 2018.

Așa că m-am gândit să fac un fel de bilanț cu lucrurile bune și mai puțin bune din perioada asta.

Doar că, atunci când am început să le pun pe hârtie (mai degrabă pe ecran), mi-am dat seama că o să fie mai multe cele mai puțin bune. Că nu prea am cu ce să mă laud.

Și de aici titlul postării.

*

Deci, de ce un „Jurnal de scriitor necitit”?

Un scriitor vrea să fie citit. Dincolo de ideea de scris în sine și de bucuria&truda&angoasa sau cum ar fi s-o numim a scrisului, scriitorii vor să fie citiți.

Cam ce a însemnat bucuria de a publica la o editură de top din România?

Tiraj în jur de o mie de exemplare, vândute pentru prima carte încet, foarte încet. Câți cititori, având în vedere că unii au cumpărat cartea, dar nu au citit-o? Mult mai puțini probabil. Nici cu „Spulberatic” nu stau lucrurile mai bine. Au trecut zece luni de la publicare, este încă la primul tiraj și încă „în stoc” pe site-ul editurii.

În 2018 „Felii de lămâie” a cunoscut o revigorare, publicată în ediție de buzunar în colecția Top10+ la Editura Polirom. M-am bucurat, bineînțeles. În momentele în care mă simțeam deprimată, mă uitam la cuvintele de pe prima pagină, ceva despre „cele mai îndrăgite cărți”.

Dar totuși? Asta înseamnă o carte îndrăgită? O mie și ceva de exemplare vândute în patru ani?
Da, știu, piața de carte din România e mică, se discută mult despre asta. Puțini scriitori reușesc mai mult. Poate. Poate nu. Tirajul este acel subiect tabu despre care nu prea se vorbește. Și, atunci când se vorbește, se aduce în discuție piața de carte și apoi, aproape invariabil, se dau exemple de scriitori celebri care n-au vândut mai nimic în timpul vieții sau care au fost descoperiți după ani și ani. Se mai lasă puțin loc pentru neprevăzut. Pentru speranță.

Oricum, ce pot spune după patru ani este că mă consider un scriitor necitit.

Puțini cititori, puțini scriitori care să-mi fi citit cărțile, recenzii și cronici și mai puține.

*

Deci, care ar fi lucrurile bune?

Cititorii, aceia puțini care mi-au citit cărțile. Ei mi-au adus bucuria. Cei care mi-au dat feedback. Chiar dacă negativ, a fost o dovadă că au citit cartea.

Întâlnirile cu cititorii la lansări.

Invitația Autograph Romania să lansez „Spulberatic” la Londra. Nu, fără legătură cu ICR. Bucuria de a vedea câți oameni au înfruntat ploaia londoneză ca să vină la lansare.

Aș zice că lucrurile bune au venit de la cititori și asta este de fapt ceea ce-și dorește un scriitor.

*

Să trecem atunci la cele mai puțin bune.

(în postările următoare însă)