Despre „Lectura de joi” și încă ceva

A fost căldură mare în penultima zi de iulie, zi care a dat startul „Lecturilor de joi” în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB).

Asta pentru că începând cu 30 iulie 2015, în fiecare joi, de la ora 19.00, timp de 10 ediții, agenția AdLittera organizează „Lectura de Joi” în sediul central al BMB în cadrul programului „Cultura pentru toți”.

M-am bucurat să fiu invitată la prima lectură, unde am participat cu două povestiri din „Felii de lămâie”, alături de Florin Iaru și Cristina Andrei, cu Eli Bădică moderator și Cristian Burcovschi organizator.

Era atât de cald că am fost gata-gata să citesc „Zi liberă”, care are acțiunea iarna pe zăpadă, însă până la urmă am ales alte două povestiri: „Ochiul de iepure”  și „Numărul apelat este nealocat”, aceasta din urmă pentru că se potrivea de minune cu romanul Cristinei Andrei „Abonatul nu poate fi contactat”. Florin Iaru a citit din volumul „Povestiri cu final schimbat”, dar și câteva texte noi, absolut savuroase, iar Cristina Andrei fragmente din romanul ei (care m-au convins să-l citesc J). Eli Bădică ne-a mai pus câteva întrebări, noi am răspuns, am avut prilejul să cunosc persoane noi, pe care le știam doar de pe Facebook.

A fost o atmosferă plăcută și relaxată, cu un public nesperat pentru o zi în care mai degrabă te-ai fi ascuns la aer condiționat decât să stai afară pe terasă.

P.S. Aș fi putut să închei aici postarea, într-o notă optimistă. Am văzut însă niște comentarii pe Facebook și în blogosferă, cum că noi, cei trei autori prezenți acolo, am spus că ne-am apucat de proză oarecum din întâmplare și ne-a ieșit, iar asta aruncă în derizoriu literatura și scrisul.

Eu văd altfel lucrurile. E adevărat că m-am apucat de scris târziu și venind din cu totul alt domeniu decât cel literar și de aceea, la fiecare interviu, când am fost întrebată cum de m-am apucat de scris, am răspuns mereu altceva. Pentru că, mai degrabă decât un moment clar în care să zic: „vreau să scriu”, au existat multe lucruri, mărunte sau nu, care m-au condus pe drumul ăsta. Cărți care m-au marcat, alte cărți care m-au făcut să visez cu ochii deschiși, întâlniri cu anumiți oameni, întrebări, gânduri. Toate astea s-au cristalizat la un moment dat și atunci am început să scriu. Poate fi considerată asta o întâmplare? Depinde cum privești. Dacă faci parte dintre cei care au știut de foarte mici că vor să scrie, poate fi considerată o întâmplare. Dar eu nu văd lucrurile așa. Pentru mine nu a fost o întâmplare.

Și acum să repet și aici ce am zis joi la întrebarea lui Eli. Ideea era aceeași, că mi-am dat seama de dorința mea de a scrie acum vreo șase-șapte ani, dar privind în urmă văd alte întâmplări-discuții-cărți mult mai vechi, care m-au condus la acel moment. Și ca să dau un exemplu am povestit un final de carte citită cu mult timp în urmă („Clubul putregaiurilor” de Jonathan Coe), care mi-a deschis un fel de ușă către bucătăria unui scriitor. Finalul m-a dus cu gândul la ceea ce în matematică se numește „artificiu de calcul”. Pentru că autorul a vrut să ne arate ce se întâmplă mai departe, în viitor, fără să ne spună exact. Mai jos este o poză cu pagina respectivă din carte, pentru cei care vor să se lămurească.

Și ca să închei, aș vrea să spun, nu neapărat în legătură cu evenimentul de joi, că multe lucruri care au schimbat lumea au fost făcute sau descoperite din întâmplare. Nu cred că asta le face derizorii. 

(AV - 1 august 2015)

L'esprit de l'escalier (sau primul meu Bookfest ca autor)

S-a încheiat Bookfestul și am mai clădit două turnulețe de cărți care așteaptă să fie citite, s-a încheiat și lansarea „Feliilor de lămâie”, așa că e momentul să pun câteva poze și să zic cum a fost.

Nu știu cum a părut celor de față, pentru mine a fost emoționant, cu un Florin Iaru plin de vervă (o să-l vedeți în prima dintre înregistrările de mai jos), cu Luminița Corneanu căreia îi așteptam cuvintele cu îngrijorare (și din păcate doar puțin din ceea ce a zis se poate asculta pe a doua înregistrare, cred că Adrian tocmai luase o mică pauză), cu prima mea întâlnire cu Lucian Dan Teodorovici, pe care-l știam doar de la telefon și pe care abia așteptam să-l cunosc.

Cât despre speech-ul meu (tot în înregistrarea a doua), este o ilustrare perfectă a ceea ce francezii numesc „l'esprit de l'escalier”, când se referă la cuvintele și replicile alea grozave care-ți vin în minte după ce ai plecat, ai închis ușa și cobori pe scări. Fiindcă eu îmi închipuisem că voi scăpa doar citind câteva pagini din carte, dar n-a fost așa și, în vârtejul ăla de emoții, a trebuit să improvizez în funcție de ce au spus cei dinaintea mea. Și abia pe urmă mi-am dat seama câte lucruri aș mai fi vrut să spun sau măcar să le spun mai frumos.

Și o poză cu câștigătoarea lămâiului

 Aici sunt cele două înregistrări (făcute cu telefonul pe lung, deci scuzați calitatea).

În încheiere țin să le mulțumesc invitaților, Luminița Corneanu, Florin Iaru și Lucian Dan Teodorovici, care au vorbit atât de frumos despre carte, încât m-ar fi convins și pe mine J

Și bineînțeles, organizatoarelor, Ana-Maria Tăbârcă și Claudia Fitcoschi, pe care am reușit în sfârșit să le cunosc.

Și încă o poză, tot pe post de mulțumire ;)

(AV - mai 2015)