marți, 31 ianuarie 2012

Trăim într-un cub Rubik

- pseudo-poveste -

Trăim într-un cub Rubik
aruncat demult pe o masă
fiecare în pătrățelul orb
unde nu contează culorile
și luminile se destramă
în umbre.

Ne-am obișnuit
mereu aceiași vecini
o liniște nefirească
doar uneori
o mână necunoscută ia cubul
îi răsucește pătratele
la stânga la dreapta sus jos
apoi îl aruncă la loc pe masă
suntem un pic bulversați
gândim amestecat
alți vecini
altă perspectivă
și totuși același cub
aceeași cameră.

Uneori
rar
trece o pisică
ne gâdilă cu coada ei
și începem să strănutăm
hapciu! hapciu!

de la un timp
și pisicile au dispărut
mâna grijulie le-a adunat
- E periculos – nu știam
că mâinile pot vorbi în șoaptă –
dacă strănută toți odată
cubul poate exploda.

Trăim într-un cub Rubik
aruncat demult pe o masă
dar acum se aud
multe voci care strigă
- Dați-mi o pisică! Dați-mi o pisică!

(AV)

duminică, 29 ianuarie 2012

Am început să cresc peruci

Am început să cresc peruci
ca să-mi acopăr
lobii urechilor
care se lungesc se lungesc
părul meu crește prea încet

doctorii nu știu
lobii urechilor
mi se lungesc m-au trimis
la vânzătoarea de mărunțișuri
care mi-a înfipt
ace
în tot corpul
este – mi-a spus
un dezechilibru
energetic
lipsește ceva nu ghicesc ce

doctorii nu știu
lobii urechilor mi se lungesc
acum au depășit tălpile
au intrat în pământ
și cresc mereu
mereu
se ramifică în crengi adânci
nu mai pot să mă mișc
doctorii nu știu


stau
stau nemișcată
o mierlă
ciugulește din peruca mea
e ceva artificial – spune către pițigoi
aici se ascunde
un cimitir de visuri
atârnat în cercei
prinși
de lobii urechilor


Clepsidra

prin clepsidra noastră
s-au scurs
clipele de spaimă
orele de bucurie
anii de veghe

s-au adunat
în ordine aleatoare

acum trebuie s-o întorc
și nu știu
cu ce o să înceapă

duminică, 22 ianuarie 2012

Cei ce întârzie mereu la gară

În gară
călători întârziați aleargă pe peroane
duc în piept orologii în formă de clopot cu o singură limbă
norocoșii se agață de ultimul vagon
- care bate mereu neregulat -
ceilalți se întorc în somnuri egale
să aștepte următorul tren.

Unii dintre ei se trezesc mai devreme
grăbiți adună scaunele din sala de așteptare
cu oameni cu tot
formează trenul lor condus de locomotiva
ca un orologiu de circ unde o limbă râde și una plânge
și pornesc la drum.

Dar mai sunt și cei ce-ntârzie mereu la gară
ei se recunosc după respirația frântă
în sunetul de megafon
care-anunță că următorul tren va întârzia o fracțiune de anotimp
după ochii lor
orologii în formă de clipă pe care limbile se mișcă invers
ei n-au bagaj poate doar timpul probabil îngemănat (cu)vântul
zbor de mierlă prin erupții de lavă
palidă piatra lunii agățată la gât
pe care o ridică mereu Sisifi îngândurați
pe un anotimp imaginar.

Ei sunt poeții –
cei ce întârzie mereu la gară.

Epilog (de citit cu un singur ochi):

Faci o confuzie – spune criticul
poeți au existat întotdeauna
nu și trenuri
iar ceasul merge invers doar când te uiți
în oglindă.

Poate -  
dar eu sunt cititorul.



sâmbătă, 21 ianuarie 2012

S-a furat un punct cardinal

          lui Julio Cortazar

S-a furat un punct cardinal
nu știm care
busolele s-au adunat la sfat
orașele-puncte
transformate-n furnici
aleargă haotic pe harta mototolită
ruptă-nchisoare
râurile ni s-au urcat în ochi
și plângem pe dinăuntru
în pustiuri de soare.

S-a rătăcit un punct cardinal
oarecare
steaua polară a alunecat
încet peste orizont
trasă de Carul mare
harta stelară ne acoperă cu pânza
de negură plânsă pe războaiele din noi
pe răni
în uitată acuzare.

S-a pierdut un punct cardinal
din nepăsare
ne-am ascuns după porți
ne-am întins pe sub morți
în aripi de noapte
căzătoare.

E mult de când ne spuneai - toate
hărțile mint în afară de cea a inimii
era o glumă? o avertizare?

Recurs – sau reluare -
să găsim un punct cardinal
să cioplim din neant
ciob de mare sămânță de soare
ființe de lut
iubiri
în oarbă mistificare.

duminică, 15 ianuarie 2012

Atenție, se închid ușile!

în jurul meu
mâini atârnate de bare
priviri identice
capete cu căști pe urechi

săptămâna asta
trebuie să porți căști galbene
ca să nu te amendeze
poliția culorilor

căștile verzi de săptămâna trecută
sunt aruncate
în tomberoanele de lângă scară
așteaptă să fie ridicate
de serviciul de ambulanță  
și conectate
la urechi artificiale
care vor citi
gândurile de săptămâna trecută
le vor filtra
- se mai strecoară și paraziți –
le vor mixa
și le vor introduce
în căștile roșii
pe care să le purtăm
săptămâna viitoare

în jurul meu
mâini atârnate de bare
priviri identice
rar o defecțiune
de mixaj și atunci
căștile se transformă
în flori
degeaba încerci să le ascunzi
după urechi
poliția culorilor
apare imediat
florile
se văd aud de departe
culorile lor se joacă în degete
de lumină
foșnetul lor
nu poate fi generat
pe calculator

rar defecțiuni
de mixaj
eliminate rapid
gândurile înflorite
pot să devină
epidemii

în jurul meu
mâini atârnate de bare
priviri identice
toată lumea e fericită
atenție, se închid ușile
oricum
nimeni nu vrea să plece
dincolo de ușă
sunt atâția
care așteaptă

- Mențiune la concursul de poezie și proză organizat de revista Noi, NU -

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Nu te îndrăgosti lunea

Lunea în orașul nostru
circul are zi de relaș
iar circarii se dau cu pudră 
de camuflaj
și ies printre noi.

Veseli
cu pași ușori de tigri bengalezi
așază în piramide iubiri de unică folosință
și apoi le dărâmă cu un ciob de oglindă
stau în echilibru pe sârma tristeților ipocrite
jonglează cu cești de otravă 
cu toarte în formă de inimă
ne fac să trecem de bunăvoie
prin cercuri de foc
și ispită.

Apoi vine seara
clovnul își pune iar masca
acrobatul face-o plecăciune
și pornește-n zbor
pe trapezul care urcă spre departe.

Degeaba cauți
au rămas doar iluziile
căzute din mâneca prea largă
a scamatorului.
Și o săptămână prea lungă
de dus la capăt.

Va veni o nouă zi de luni
și nimeni nu citește
subtitlul scris cu litere mici
pe afișele de spectacol:
Nu te îndrăgosti lunea
e zi de relaș.


sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Nu vreau să port ochelari


Ian Gamache artist: The Shelter (http://iangamache.com/blog/)

Nu vreau să port ochelari - am zis
și mama mi-a răspuns - hai să jucăm
un joc uite
în fiecare dimineață
îți imaginezi că-n loc de ochelari
ai două flori
lumea e frumoasă când o vezi prin ele
lumea te vede frumoasă prin ele
trebuie doar să-ți imaginezi
în fiecare dimineață.

Și așa am văzut prin petale
răsfirate
candori de nufăr pe lac
frății de lalea neagră
iubiri înțepate de flori de cactus cu miros spurcat
sau adormite-n fustițe de mac roșu.

Dar lumea
m-a văzut mereu așa cum sunt
iar eu
am terminat florile
culorile
și văd în jur prin sticla transparentă
cu tentă gri
a ochelarilor.


Nu vreau să port ochelari - mi-a zis fiica mea.
Bine - și i-am luat lentile de contact.


marți, 3 ianuarie 2012

Eticheta (pseudo-poezie)

Când ai cumpărat paharul ăsta?
Azi.
Şi de ce nu bei din el?
Sunt ocupată, dezlipesc eticheta cu preţul.

Când ai cumpărat cartea asta?
Azi.
Şi de ce n-o citeşti?
Sunt ocupată, dezlipesc eticheta cu preţul.

Când ai primit inima asta?
Demult.
Şi de ce n-o îmbrăţişezi?
Sunt ocupată, caut eticheta cu preţul.

Când ai vândut visul ăsta?
Încă mai aştept, n-am găsit cumpărător.
Şi atunci?
Nu ştiu ce să fac,
aş putea să-l visez chiar eu
sau poate
să-l ieftinesc.


luni, 2 ianuarie 2012

Marketing

în bradul meu de Crăciun
mi-am agăţat toate amintirile
pinguinul de când aveam un an
săniuţa de la bunici
o mireasă primul cadou de iubire
un ursuleţ foarte mic
mângâiat demult de fetiţa mea

mereu am adăugat
dar mai e loc
pentru amintirile
ce aşteaptă să vină

anul acesta
sunt la modă
brazii împodobiţi cu roşu
- spune vocea
să nu rămâneţi
cu globurile aurii
de anul trecut

știu că acum
amintirile mele sunt în siguranţă
atârnate în bradul
în care se joacă toate culorile

dar mi-e teamă
de momentul în care ei îşi vor da seama
şi vor veni să ne vândă
globuri aurii
ambalate ca amintiri