Tanța recită Luceafărul

*** 

Da, eu sunt Tanța Călărașu, domnu' polițist, de la etajul doi. Mă bucur că aveți încredere în spiritul meu de observație, sigur că vreau să ajut ancheta, doar cunosc toată lumea din bloc, cred că vă dați seama că unii dintre vecini n-au cum să vă ajute, pur și simplu nu-i duce capul, de-asta o să fac tot ce pot ca să vă spun cum s-a întâmplat.

Era duminică seară înainte de Bobotează, zic că trecuse de șapte fiin'că părintele Busuioc pusese un afiș că trece cu Botezul după șapte. L-am auzit cum a bătut la nesimțita aia de lângă mine, o studentă din alea, știu eu cum, care noaptea umblă prin discoteci și ziua canci facultate. Aia nici nu l-a primit, îi tot zicea ceva de libertate, parcă ce treabă are libertatea cu biserica? Părintele venise cu Emil, cântărețul, și cred că au bătut pe urmă la moș Vaipan, nu sunt sigură, era gălăgie că urla muzica în draci la țiganul ăla de la parter. M-am dus înapoi în bucătărie să pregătesc o țuică fiartă pentru părinte și pentru cântăreț, să-i omenesc un pic, că vin din geru' ăla de afară, am o rețetă grozavă, cu puțin zahăr și bucăți de scorțișoară și cuișoare, dacă aveți drum vă fac și dumneavoastră...

Da, o să revin la seara dinainte de Bobotează, știu că sunteți ocupat și nu vreau să vă rețin, aveți o meserie solicitantă. Deci trecuse de șapte, de asta sunt sigură, și deodată am auzit țipete vizavi, m-am gândit, ce-o face Ionete, poate-o bate pe nevastă-sa, da' nu, erau voci de bărbați, m-am uitat un pic pe vizor, acum să nu credeți că fac asta de obicei, doar că-l așteptam și pe părintele Busuioc, și pe cântăreț, și m-am gândit că e rușine de scandal. Făcusem niște cornulețe cu rahat, specialitatea mea, poate când s-or liniști lucrurile veniți să vă fac o tratație, așa un bărbat fin ca dumneavoastră și cu o muncă atât de grea, adică aveți nevoie de ceva care să vă aducă alinare... Iar eu, nu că mă laud, dar aș putea găti pentru cel mai de lux restaurant. Așa-mi spunea și răposatu' Nelu, cum care Nelu, domnu' polițist? bărbatu-meu Nelu Călărașu, bietu' de el a murit demult, l-a mușcat un câine turbat, el îmi zicea, Tanțo, ce stai aicea la cantina asta, tu ar trebui să gătești la hotelul Riț.

Ce-am văzut pe vizor? păi tocmai că n-am văzut nimic atuncea, cred că se duseseră spre scară, așa că m-am întors în bucătărie. Nu știu să vă spun cât a trecut, da' era gălăgie mare, și parcă era și vocea lui Emil, cântărețul, un om deosebit și el, iar vocea lui o recunoști dintr-o mie, pe mine mă trec toți fiorii, ar fi putut fi celebru ca Adriano Pavarotti, eu sunt o fire artistică, da' nemernica aia de Sofica Degeratu, nespălata aia borțoasă de la patru, auzi, are tupeul să zică de mine că umblu după Emil, cum îndrăznește, doar fiin'că vreau să-l omenesc, da' ce să știe ea, care nici pe bărbată-su nu e-n stare să-l hrănească, nu că mi-ar părea rău de el, se merită unul pe altul, amândoi niște bârfitori, au umplut blocul cu minciuni despre mine, n-au cum să înțeleagă o fire de artistă, când eram în școală recitam „Luceafărul” la toate serbările și aveam un succes nebun, așa m-a cunoscut răposatul Degeratu, cum care, primul meu soț, Tase Degeratu, că Nelu Călărașu a fost al doilea, da, Tase era un fel de unchi cu Nelu ăsta din bloc, Nelu Degeratu, o coincidență, da, că Tase a murit demult înecat, da' și ăsta-i un nemernic la fel ca Tase, a găsit o coafeză și a fugit cu ea, nu Nelu a fugit, Tase, bărbatu-meu, și gândiți-vă numai cât spirit artistic poate avea o coafeză, zero barat, pe când eu știam pe dinafară „Luceafărul”, dacă vreți vă recit acum ultima strofă…

Înțeleg, rămâne pe altă dată, se înregistrează? bine, atunci mă întorc la subiect, deci pe hol se încingea atmosfera și m-am gândit că bietu' părinte e prins fără să vrea în scandal, sau Emil, cântărețul, și atunci am zis să ies să mă lămuresc, am luat ibricul cu țuică de pe foc și am ieșit, ce spuneți? sigur c-am închis aragazul, da, sunt sigură, așa fac mereu, pe cine am văzut? păi ce să zic, domnu' polițist, erau cam toți de pe scară acolo, și borțoasa de Sofica, ce i-o fi trebuit bătaie, că doar îi dă suficientă Nelu, era Ionete, de asta sunt sigură, vocea lui și a lui Virgil se auzeau cel mai tare, ce ziceau? păi, da, cred că de la chestia cu Italia s-au luat la harță, au lucrat acolo amândoi și sunt sigură că Ionete l-a tras în piept cu ceva, Virgil ăsta e cam prostuț, a făcut și pușcărie pe acolo, adică dumneavoastră trebuie că știți, nu? cred că Ionete l-a păcălit de bani în Italia și acum cine știe ce-o fi aflat de s-a enervat.

Ce-am făcut eu? păi eram cu ibricu-n mână, l-am văzut pe Elvis cum venea în fugă pe scări, Elvis Ciocoiu, bețivul ăla de la patru, aproape a căzut peste moș Vaipan care învârtea ranga și era să-l lovească pe Emil, atunci i-am aruncat țuica-n față, cum cui? lu' moș Vaipan, dar nu l-am nimerit pe el, cred c-am nimerit-o pe Sofica, nu, țuica nu era decât călâie, degeaba a țipat ca din gură de șarpe, i-au rămas cuișoarele-n păr, sunt sigură că le mai are și acu', se spală de două ori pe an, nu, n-am lovit-o cu ibricul, am vrut să dau în moș Vaipan că avea ranga, da' l-am nimerit pe Emil, nu, nu în nas, nici vorbă, poate-n umăr, da' venise și baba aia de la trei, Gicuța aia de umblă cu nu-știu-câte pisici după ea, începuse o mieuneală și toate se înfășurau în picioarele noastre și m-am împiedicat și am scăpat ibricul, l-a luat Virgil și i-a dat una-n cap lui Ionete, să nu-i credeți pe ăia care zic că eu i-am dat, nici n-aveam de ce, n-am nimic cu Ionete. Cine mai era? păi țiganu' de la parter, care se împingea cu Ionete și Virgil, iar părintele Busuioc se băgase între ei, bietu' părinte a încasat-o zdravăn, am înțeles că are clavicula ruptă. Da, a ieșit un tămbălău teribil, chiar că nu mai știai cine cu cine se bate, eu am scăpat ieftin, am doar câteva vânătăi pe brațe, mi le-a făcut Emil când a căzut, nu știu cine l-a lovit, da-i curgea atâta sânge din nas de mi-a murdărit halatul de mătase și m-a apucat atât de tare de mi-a făcut vânătăi, pot să vi le arăt. Bine, dacă nu e nevoie…

Erau toți, și nespălata aia care se plângea că i-a intrat o cuișoară în ochi și nu mai vede, și studenta, mă mir c-a auzit cu muzica aia drăcească dată la maxim la ea în casă, păi nu vă-nchipuiți ce-ascultă împreună cu prietenii ei, ți se face pielea de găină, niște degenerați, da, sigur că mă întorc la subiect, fiin'că am auzit deodată o explozie groaznică, și s-a umplut holul de un fum negru, și de praf, m-am speriat tare, adică toți au zis, ce-i asta? nu se mai vedea nimic, pisicile Gicuței mi se înfășurau printre picioare, m-am închinat și am zis, Doamne, ce-i asta?

Nu, sunt sigură că n-am lăsat aragazul deschis.

**
Povestirea face parte din volumul Felii de lămâie, publicat în 2015 la Editura Polirom și re-editat în colecția TOP 10+ (ediție de buzunar). 
Poate fi cumpărat aici, aici sau aici

Ce-am mai zis

Sunt aproape trei luni de când am postat ultima oară pe blog și mă gândesc pentru ce și pentru cine mai scriu pe aici, dacă nu distribui postările. O fac probabil ca să adun cumva într-un singur loc tot ceea ce ține de scrisul meu.

Mă gândeam zilele astea să încep un fel de jurnal de scriitor necitit. În care să-mi scriu nedumeririle și întrebările.

Deocamdată o să pun link-ul către un interviu recent, cu mirarea aferentă că în ultimul an mi s-au cerut și mi se cer interviuri de la site-uri care nu au făcut nicio recenzie la cărțile mele. Mi se pare oarecum ironic, ca și cum contează prea puțin ce am scris, contează ceea ce răspund la niște întrebări.

Deci aici este link-ul spre interviul pe care mi l-a luat Alina Vîlcan pentru site-ul Viitorul României.
Mi-am vărsat puțin din nemulțumiri și acolo.

Adică:

„ROMÂNIA. Cât de ofertantă este România pentru un scriitor de azi, atunci când vrei să o transformi în literatură?

Aș zice că, pentru un scriitor, România este ofertantă în subiecte.

Întrebarea pe care mi-o pun este dacă subiectul România, așa cum a fost și așa cum este acum, se mai află în preferințele cititorilor. Aud mereu cititori (nu toți, din fericire) care spun că nu citesc autori români. Că scriitorii români nu au imaginație și se cantonează în aceleași subiecte, iar cărțile lor le dau un sentiment de déjà vu. Și, într-un fel, pentru că am fost mai multă vreme cititor decât scriitor, înțeleg ce vor să spună. Cititorii vor mereu să afle lucruri noi. Să cunoască prin intermediul cărților oameni, întâmplări, locuri. Șansele ca un cititor român să afle ceva nou și incitant sunt mult mai mari atunci când citește o carte scrisă de un autor străin. Sau măcar dacă se petrece altundeva. Despre realitatea românească știu deja din experiența lor, din poveștile de familie sau de la orele de școală. Am citit de curând un interviu în care Ioan T. Morar spunea că „Șapte ani în Provence” a avut cel mai mare succes de cititori din tot ce a scris.

Așa că o să completez răspunsul meu: da, România este ofertantă pentru scriitori. Dar dacă vrei să ajungi la cititori trebuie să scrii despre altceva.”

*

„GENERAȚII. Considerați că generația dvs. de scriitori de la noi are anumite trăsături specifice? Care ați spune că sunt? Ce vă place cel mai mult la această generație și ce i-ați reproșa?

Întrebarea asta (sau mai bine zis grupul de întrebări) atinge un punct nevralgic. Pentru că eu nu simt că aparțin unei anume generații de scriitori. Am debutat târziu și îmi este greu să mă identific, să spun că aparțin generației de scriitori de aceeași vârstă cu mine, care la momentul debutului meu aveau deja multe cărți publicate. Erau deja niște nume. Dar nu simt nici că aș face parte din generația nouă de scriitori, în general mai tineri, care au debutat în aceeași perioadă cu mine. Într-un fel, simt că sunt lăsată pe dinafară la o împărțire a literaturii pe generații. Și din păcate critica de la noi operează foarte mult cu acest concept. 

Dar să mă întorc la întrebare. Scriitorii din generații diferite au experiențe de viață diferite și, în mod firesc, cele mai multe subiecte abordate vor fi legate de această experiență. Scriitorii de aceeași vârstă cu mine (de ei o să vorbesc, chiar dacă nu consider că fac parte din generația lor literară) au abordat, în mare măsură, subiecte legate de perioada comunistă. Și aici revin la ceea ce spuneam în răspunsul anterior. De multe ori subiectele preferate ale scriitorului nu se regăsesc în interesele cititorilor. Multă lume (cititori, dar și scriitori) consideră de exemplu că perioada comunistă este supra-reprezentată în literatura română a ultimelor decenii, așa că lasă deoparte cărțile care tratează, chiar și tangențial, această perioadă. Recunosc că mă întristează neglijarea acelui trecut și ridicarea din sprâncene, „ah, încă o carte despre comunism”, pentru că nu am deloc impresia că este suficient cunoscut și înțeles de către cei care nu l-au trăit.”

*

„SCHIMBĂRI. Ce v-ar plăcea să se schimbe în România culturală? 

Pentru România culturală sunt atât de multe lucruri pe care le-aș dori altfel, că nici nu știu cu ce să încep. De la o mai mare valorizare a culturii în societate, până la o altfel de relație între scriitori. 

S-a vorbit mult în ultima perioadă de scandalul legat de premiul de poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, acordat cu bani cu tot și apoi cerut înapoi de la poetul Constantin Abăluță care n-a putut ajunge la decernarea de la Botoșani. Pentru ca în final premiul (o sumă consistentă) să fie acordat celui de pe locul al doilea, care a participat la eveniment. Și nu este singurul scandal care răzbate dincolo de cercurile și clicile literare ca să ajungă, într-o formă sau alta, la cititori și să le sape și mai mult încrederea în literatura română.

Dar dincolo de nedreptatea făcută, dincolo de discuțiile interminabile despre regulamente și finanțări, rămâne o întrebare. Cât mai valorează opera în fața entertainment-ului? Aș zice că pierde teren. Mult. Că a pierdut deja. Și nu vorbesc acum de excepții sau de strategii de marketing. Însă în ultima perioadă am avut din ce în ce mai mult impresia că un scriitor care nu dă bine în fața publicului sau care duce o viață retrasă, departe de lumea literară, este marginalizat și mai mult și își condamnă cărțile la anonimat. Poate mă înșel. Aș vrea să mă înșel. Dar dinamica grupurilor e necruțătoare.”

Și o poză zâmbitoare, la lansarea „Spulberatic” de la Londra. Foto credits: Alex Coman

Lansare „Spulberatic” la Londra - poze

Așa cum anunțasem acum câteva săptămâni pe blog, pe 10 Noiembrie „Spulberatic” s-a lansat la Londra. Evenimentul a fost organizat de „Autograph Romania” (și de inimoasa Floria Teleman, sufletul „Autograph Romania”). Invitat special la eveniment a fost Alina Covaci Coroeriu, iar moderator Floria Teleman.

Acum, ce să zic, era o vreme câinească, ploua torențial și în aceeași zi mai fusese un eveniment literar în alt sediu. Tocmai de aceea am fost impresionată să văd câtă lume s-a adunat, atmosfera caldă și plăcută.

O să postez câteva fotografii (pozele sunt făcute de Alex Coman) și înregistrarea (acolo puteți să-mi vedeți toate bâlbele, dar și bucuria mea de a vorbi unui public atât de cald)

Pentru a urmări transmisia „My Romania Community” accesați linkul de aici.

Și tot albumul realizat de Alex Coman se găsește aici.


AV

Câteva impresii despre „Spulberatic”

Am zis să adun aici câteva impresii despre Spulberatic, ca să nu se piardă :) 

Mihaela Pascu-Oglindă

Am terminat de citit “Spulberatic” de Anca Vieru, un roman care te cucereşte pe de-a-ntregul şi care se ţine după tine ca să-l iei în braţe şi să nu-l laşi jos până nu ajungi la ultima pagină. Cu o sensibilitate rară îşi conturează Anca Vieru personajele şi cu o minuţiozitate a acestora care te face să intri cu totul în povestea lor, în istoricul unei familii pe care finalul perioadei comuniste îl întrerupe. Şi, în acelaşi timp, apasă pe butonul care declanşează durerea prin reamintire, dezmorţeşte mecanismul care leagă şi dezleagă vieţi.

O atmosferă extrem de fidelă acelei perioade. Relaţiile dintre oameni par desprinse din jurnalele vremii. Suspiciunea, bârfele, neîncrederea, toate întregesc un portret remarcabil al unui colectiv care ajunge să se destrame după încheierea regimului. O structură atentă, solidă, cu mici indicii şi dovezi pe care le primeşti întotdeauna la timpul potrivit, cât să te apropii şi mai mult de protagonist, cât să înţelegi pe deplin dramele, trăirile, emoţiile şi, dincolo de toate, tăcerile.

“Spulberatic” e, fără îndoială, cartea care te va face să fii mai atent la cei din jur, mai blând, mai răbdător, să vrei să vezi dincolo de faţade. Şi te va ajuta să iei în seamă poveştile nespuse, cele pe care adesea le intuieşti, dar pentru care îţi spui că nu ai timp şi nici răbdare.

Textul întreg aici

Ana Barton pe Facebook aici

Era să spun că-i cartea Ancăi Vieru, dar nu este, e cartea mea, ea doar a scris-o. Pot însă spune că m-aș bucura să o citească orice om de peste 14 ani, deși cred că ar putea cu plăcere să o citească și mulți tineri de 12 ani. E una dintre acele cărți care ar fi extraordinar de bine dacă ar ajunge și în programa de liceu. Încerc să fac portretul omului care n-ar iubi această carte, dar nu reușesc. Cred că nu există. Mulțumesc, Anca, pentru minunăția asta. 

Textul se găsește aici

Simona Preda pe Facebook aici

Dragă Anca, pentru că așa îmi place să încep, ca într-o scrisoare, îți mulțumesc pentru imaginile vieneze (un oraș care a rămas în sufletul meu și pe care mi l-ai readus în gânduri), pentru coerența scrisului și a modului în care ai construit romanul, pentru sensibilitatea cu care te-ai apropiat de urmașele Evei, pentru maniera lucidă și analitică în care ai scris despre bărbați, pentru modul elegant în care ai reușit să fixezi în pagini memoria unor personaje, pentru charm, pentru că Anda ta nu suferă de manierisme nici atunci când servește o felie de Linzertort, pentru stropul de melancolie care pică bine peste ploile astea, pentru pudoarea care nu se demodează niciodată, pentru refuzul acomodarii cu clișeismele urbane și nu în ultimul rând pentru că literatura pe care o scrii nu pornește de la un rețetar.

Te îmbrățișez!

Mihaela Apetrei aici

Spulberatic (Anca Vieru) – o surpriză la care nu mă așteptam. Un roman cu o forță cotropitoare, care trece peste tine, te soarbe în siajul lui și te trezești dincolo, după ce vei fi terminat povestea și ea ți se va fi amestecat deja în ADN-ul de cititor. Anca abordează o temă greu de dus, cea a frontieriștilor și a ultimelor luni din perioada comunistă. Din fericire însă, romanul nu se îngroapă în clișee, iar povestea este fluidă, scrisă excepțional, iar personajele sunt atât de vii, încât le simți respirând lângă tine. M-a bucurat să văd și că stilul este destul de puțin feminin, are o vigoare aproape bărbătească, taie uneori direct în carnea narațiunii și o lasă așa, sângerândă, să-i pui tu un plasture, cititorule, dacă vrei. Spulberatic nu e metaforă, este pur și simplu viață, așa cum a fost și așa cum este, nici urâtă, nici frumoasă, ci doar cu greșeli pe care le facem fiindcă nu uităm să vorbim unii cu alții, o viață cu destinul dus în palmă, în permanenta căutare de sine.

Or, asta înseamnă talent.

Ana-Maria Todor, pe Goodreads aici

SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic.

Coincidența a făcut, poate, să citesc mare parte a romanului Ancăi Vieru într-o cafenea numită “Time Café” din Bangkok. Și nu spun asta doar așa, căci timpul, sau mai exact trecerea lui, joacă un rol important în “Spulberatic”.

Împărțit în patru părți, aflăm tot din atâtea perspective povestea lui Tiberiu Vreme, personaj principal învăluit de mister și absent. Mergând din prezent înapoi în trecut și din trecut înapoi în prezent, realizăm pe măsură ce înaintăm în lectură că în universul Spulberaticului nimic nu e ceea ce pare, și că mai ales nimic nu e întâmplător.

Tiberiu Vreme (al cărui nume sunt sigură că nu i-a fost ales la întâmplare de către autoare) este bântuit de un trecut pe care nu îl cunoaște și din a cărui cauză nu poate trăi liniștit. Când, în sfârșit, îi dă de capăt, viețile mai multor personaje din roman sunt date peste cap. 

O carte despre absență și despre efectele ei asupra celor rămași în urmă, despre cum alegerile, ba chiar și traumele personale îi pot afecta pe cei mai apropiați din jurul cuiva, o carte despre cum mediul social-politic în care trăiești îți poate afecta viața mai mult decât ești dispus să accepți.

Dacă romanul începe cu fraza “În câte feluri poți să uiți un om?”, ajunsă la finalul lui eu m-am întrebat “În câte feluri îți poți aminti un om?”, dar mai ales “Ce mai rămâne în urma unui om?”

O să mai revin :)

AV

(logo Spulberatic de Maria Vasile)

„Felii de lămâie” re-editată în colecția Top 10+ de la Editura Polirom

Pentru că am făcut o pauză atât de mare pe blog, am constatat că am mult de recuperat. Și abia acum mi-am dat seama că n-am spus nimic de re-editarea volumului meu de debut, „Felii de lămâie”, în ediție de buzunar în colecția Top 10+ de la Editura Polirom. Asta chiar a fost o mare bucurie. 

Așa arată:

Și se poate cumpăra de pe site-ul Editurii Polirom aici, pe elefant.ro aici sau pe libris.ro aici. Există și variantă eBook, pe aceleași site-uri.

Pentru cei care vor să citească impresii despre carte, le-am adunat aici și aici.

Și o scurtă recenzie găsită pe Facebook, de la pagina „Dragă scriitorule” (nu-l cunosc pe autor sau autoare, dar m-am bucurat s-o găsesc).

Dragă Anca Vieru,

Cum citeam eu așa povestirile tale, mi-am dat seama de niște chestii:

- se scrie (și, sper, citește) tot mai multă proză scurtă românească. Cel puțin în anul de grație 2017 au văzut lumina o mulțime de volume de felul ăsta, chiar de la autori consacrați altor genuri, iar povestirile tale, apărute în 2015, au fost, am impresia, chiar începutul unei tendințe. Deci e bine.

- chiar dacă sînt scurte, povestioarele tale reușesc să creeze niște microcosmosuri foarte plauzibile, pentru cîteva pagini. Recunosc că n-am procedat cum fac de obicei cu proza scurtă (pauză între povestiri, citit altceva între ele) și le-am citit la rînd, una după alta, în vreo 3 sesiuni. Chiar dacă sînt foarte diferite între ele, observ o predilecție pentru niște subiecte și tipologii de personaje (viața corporatistă angrenată în realitatea secolului 21, cu deadline-uri, meetinguri și online, dar și universul domestic, „casa scării”, vecinetul atotștiutor și un strop de alienare - vechi colegi și prieteni ajunși prin alte locuri, de preferință Canada cea plină de posibilități).

- îți ies bine de tot povestirile ciudățele (iartă-mă, nu le rețin titlurile!), cum ar fi cea cu doamna de la semafor care citește gîndurile celorlați trecători sau cea cu apartamentul blestemat, ca să nu mai zic că cea cu turista daneză putea aluneca liniștit, și probabil cu succes, pe o pantă thriller, și probabil mi-ar fi plăcut detaliul ăsta.

- dacă zici că-i musai, atunci află că povestirea mea preferată e (cred) „Pașaportul de pe pian”, iar personajul favorit, indubitabil, Tanța Călărașu!

Spor la scris!

L.

AV-octombrie 2018

„Spulberatic” se lansează la Londra

N-am mai scris de atâta timp aici că nici nu știu cu ce să încep. O să las însă pentru altă dată pozele de la lansări sau impresiile din recenziile la carte.

Pentru că acum vreau doar să vă învit, pe cei care sunteți în Londra sâmbătă 10 noiembrie, la o lansare a romanului „Spulberatic”.

Evenimentul este organizat de Autograph Romania și de doamna Floria Teleman, cărora le mulțumesc din suflet.

Atașez comunicatul de pe pagina Autograph Romania:

**
Autograph Romania si Editura Polirom vă invită
Sâmbătă, 10 Noiembrie , între orele 18-20, la întâlnirea cu scriitoarea Anca Vieru şi cărţile sale, Felii de lămâie şi Spulberatic. 
Intâlnirea are loc în sala de conferinţe a Centrului St.Mary Abbots, Str. Vicarage Gate, Kensington, Londra, W8 4HN. 
Locaţia este uşor accesibilă cu mijloacele de transport public (staţiile de metrou High Street Kensington sau Nothing Hill Gate. 
Autobuze: 27, 28, 52, 70, 328,452, staţia Kensington Church Street/Holland Street ).
La întâlnirea cu scriitoarea Anca Vieru vom avea alături pe Alina Covaci Coroeriu, eseist, muzic and art curator, care ne va împărtăşi impresiile sale despre cartea a cărei lansare la Londra prilejuieşte întâlnirea noastră, romanul Spulberatic. 
Moderatorul evenimentului este Floria Teleman. 
Romanul Spulberatic a apărut anul acesta la Editura Polirom şi este bine primită de cititori. 
Autograph Romania vă propune o nouă întâlnire interactivă, dinamică şi atractivă. 

***
Anca Vieru s-a născut și locuiește în București, însă orașul ei de suflet este Brașovul, unde și-a petrecut vacanțele la bunici. I-au plăcut matematica și lectura, așa că a absolvit politehnica și mai târziu a continuat cu un master în comunicare. A lucrat în proiectare și cercetare, a tânjit după informatică, dar a renunțat la ele pentru științele umaniste. Este căsătorită și are o fiică.
A publicat în volumele colective Moș Crăciun & co. (Editura Art, 2013) și Ficțiuni reale (Editura Humanitas, 2013), proiect colectiv inițiat de Florin Piersic jr. În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural, volum re-editat în 2018 în colecția Top10+, iar in primăvara lui 2018 a publicat, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic.

Despre scrisul ei, Anca Vieru mărturiseşte: „N-a existat un moment clar în care să zic: „vreau să scriu”, au existat însă multe lucruri, mărunte sau nu, care m-au condus pe drumul ăsta. Cărți care m-au marcat, alte cărți care m-au făcut să visez cu ochii deschiși, întâlniri cu anumiți oameni, întrebări, gânduri. Toate astea s-au cristalizat și atunci am început să scriu.
Uneori însă, mai în glumă, mai în serios, spun că m-am apucat de scris pentru că prietenele mele erau atât de vorbărețe încât scrisul a fost singura cale de a mă face auzită.”

În paginile Revistei Unica citim despre Felii de lămâie :
„Vă recomandăm volumul de debut al Ancăi Vieru, o colecție de povestiri dulci-acrișoare debordând de umor, ironie, dar și o înțelegere caldă a micilor detalii care pot schimba cursul unei vieți. Personajele sale sunt tineri căsătoriți și cupluri blazate, adolescente confuze și vecine curioase, corporatiști, oameni ai străzii și chiar o clasă de elevi care a pierdut un... ochi de iepure!”

Ana Barton, despre Spulberatic
„Era să spun că-i cartea Ancăi Vieru, dar nu este, e cartea mea, ea doar a scris-o. Pot însă spune că m-aș bucura să o citească orice om de peste 14 ani, deși cred că ar putea cu plăcere să o citească și mulți tineri de 12 ani. E una dintre acele cărți care ar fi extraordinar de bine dacă ar ajunge și în programa de liceu. Încerc să fac portretul omului care n-ar iubi această carte, dar nu reușesc. Cred că nu există.”

***

Cărţile Spulberatic şi Felii de lămâie vor putea fi achiziţionate în timpul evenimentului. 
Sesiunea de autografe si socializare va avea loc într-o atmosferă relaxată şi interactivă, veţi putea face fotografii şi vi se va oferi un pahar de Prosecco. 

Intrarea este liberă. 

Autograph Romania vă aşteaptă cu drag.

***

Și eu vă aștept, bineînțeles :)

Cartea poate fi cumpărată și de pe site-ul Polirom aici, pe elefant.ro aici sau pe libris.ro aici

AV - octombrie 2018

Romanul „Spulberatic” este în librării

Gata, în sfârșit a apărut, deocamdată doar varianta pe hârtie care este în librării sau poate fi comandată pe site-ul Editurii Polirom aici, pe Libris aici, pe elefant.ro aici

Și o fotografie trimisă de Librăria Humanitas Magheru.

O să mai adaug un „teaser” din interviul (poate fi citit aici) pe care mi l-a luat Florina Pîrjol pentru site-ul bookaholic:

Ce i-aș spune unui cititor imaginar: „Deschide cartea la prima pagină. Acolo vei încerca, împreună cu Anda, să lămurești asemănarea unei statui subacvatice cu un bărbat necunoscut încă de tine, dar cunoscut și, poate, iubit de ea cu ani în urmă. Dacă vei deschide apoi cartea la întâmplare, vei găsi, la fel ca elevele Gina și Ania, un jurnal cu o poveste neterminată. Vei încerca poate, la fel ca ele, să-i afli finalul. Dar mai ales să-i cunoști autorul. Și te vei mira să descoperi că enigmaticul jurnal, rămas ani de zile într-un sertar, ajunge în mâinile unui sculptor care pleacă spre o nouă aventură subacvatică.

O carte despre urmele pe care le lasă iubirea, despre memorie și despre absență”.

Și aici găsiți un fragment apărut în Suplimentul de Cultură.

Spulberatic vă așteaptă!

AV mai 2018

Volumul „Felii de lămâie” nominalizat la premiile revistei „Observator cultural”

Mă bucur nespus și sunt extrem de onorată că volumul Felii de lămâie a fost nominalizat la premiile revistei „Observator cultural” la categoria debut.


Nominalizările sunt următoarele:

Memorialistică

Ana Dragu, Mîini cuminţi. Copilul meu autist, Editura Polirom

Vasile Ernu, Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor, Editura Polirom

Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, Editura Cartea Românească

Paul Slayer Grigoriu, Cronicile vulpii. Amintiri din liceul anilor ’90, Editura Publica

Victor Ieronim Stoichiţă, Despărţirea de Bucureşti. O povestire, Editura Humanitas

Eseistică/Publicistică

Gabriel Andreescu, Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţa intelectuală sub regimul comunist, Editura Polirom

Vintilă Mihăilescu, Apologia pîrleazului, Editura Polirom

Victor Neumann, Conceptualizarea istoriei şi limitele paradigmei naţionale, Editura Rao

Ion Vianu, Frumuseţea va mîntui lumea şi alte eseuri, Editura Polirom

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750-1860), Editura Humanitas

Critică literară/Istorie literară/Teorie literară

Mircea Anghelescu, Lîna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română,       Editura Cartea Românească

Rodica Grigore, Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut, Editura Casa cărţii de ştiinţă

Mihai Iovănel, Roman poliţist, Editura Tact

Mircea Martin, Radicalitate şi nuanţă, Editura Tracus Arte

Daniel Puia-Dumitrescu, O istorie a Cenaclului de Luni, Editura Cartea Românească

Dorin Ştefănescu, Poetică fenomenologică. Lectura imaginii, Editura Institutul European

Debut

Simona Antonescu, Fotograful Curţii Regale (proză), Editura Cartea Românească

Ioana Bâldea-Constantinescu, Dincolo de portocali (proză), Editura Humanitas

Ionelia Cristea, Noaptea de gardă (poezie), Editura Cartea Românească

Ana Donţu, Cadrul 25 (poezie), Casa de editură Max Blecher

Cristian Fulaş, Fîşii de ruşine (proză), Editura Gestalt Books

Anca Vieru, Felii de lămîie (proză), Editura Polirom

Poezie

Svetlana Cârstean, Gravitaţie, Editura Trei

Mariana Codruţ, Hiatus, Editura Paralela 45

Teodor Dună, obiecte umane, Editura Cartea Românească

T.S. Khasis, aparenta naturalețe a vieții, Casa de editură Max Blecher

Ştefan Manasia, Cerul senin, Editura Charmides

Radu Vancu, 4 A.M. Cantosuri domestice, Casa de editură Max Blecher

Proză

Mircea Cărtărescu, Solenoid,  Editura Humanitas

Ion Iovan, MJC, Editura Polirom

Florin Lăzărescu, Întâmplări şi personaje, Editura Polirom

Cristian Teodorescu, Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, Editura Cartea Românească

Octavian Soviany, Moartea lui Siegfried, Editura Cartea Românească

Daniel Vighi, Trilogia Corso, Editura Cartea Românească

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, 28 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon. 

Mai multe detalii aici

---------------------

Later edit: premiile acordate se pot vedea pentru fiecare categorie cu litere bolduite. 

În plus față de cele 6 categorii, s-au mai acordat 3 premii:

• premiul pentru traducere traducătorului Dinu Flămând;
• premiul Lyceum (acordat de liceenii de la 7 licee de top din București) scriitorului Octavian Soviany pentru romanul „Moartea lui Siegfried”;
• premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun” acordat poetei Angela Marinescu.

Book giveaway pentru „Felii de lămâie” pe Goodreads

Pentru că „Felii de lămâie” împlinește în curând un an și pentru că cel mai frumos mod de a începe un an nou - calendaristic sau de viață - este să dăruiești și să primești ceva, m-am gândit la un book giveaway.

N-am prea avut net pe 2016, așa că n-am putut să vă spun din timp (deși cei vigilenți poate au văzut anunțul din dreapta) despre cele 3 exemplare din „Felii de lămâie”, cu autograf, firește, care vor porni în curând spre 3 cititori (din România doar, m-am speriat singură de ideea unei lupte inegale cu Poșta Română).

Tot ce trebuie să facă doritorii este să se înscrie pe linkul de aici de pe Goodreads (deci implicit să aibă cont pe Goodreads, sau să-și facă, dacă nu au). Înscrierea se face în perioada 1-15 ianuarie 2016 și Goodreads va alege randomly cei trei câștigători.

Eu abia aștept să-i aflu și îmi pregătesc deja pixul, așa că vă invit să vă înscrieți.

Pentru cei care au nimerit pentru prima dată pe blog, despre „Felii de lămâie” găsiți câte ceva aici și aici.

Și „La mulți ani” tuturor cititorilor blogului!

Later edit: Goodreads a ales câștigătorii, iar eu mă bucur să le trimit cărțile (cu autograf, bineînțeles)

Un an de felii de lămâie

Facebook tocmai mi-a amintit că acum un an primeam răspunsul de la Editura Polirom și „Feliile de lămâie” porneau pe drumul spre publicare. A urmat un an atât de amestecat încât mi-e greu să vorbesc despre el, bucuria de a putea ține cartea în mână s-a amestecat cu tristeți de tot felul (și o să spun aici doar că de curând am pierdut doi prieteni dragi).

Am tot scris aici pe blog despre nașterea cărții și despre lansări, despre cronici și tot felul de evenimente (se regăsesc pe blog sub tag-ul Felii de lămâie). Acum, că a trecut un an de la acel moment de bucurie, poate ar trebui să privesc în urmă cu puțină detașare și să văd ce mi-a adus cu adevărat acest an:

Mi-a adus cititori, nu atât de mulți câți mi-am dorit, dar numărul a fost compensat de căldura cu care mulți dintre ei (unii complet necunoscuți) mi-au împărtășit impresiile lor despre carte, despre personaje, felul cum unele întâmplări i-au emoționat sau amuzat, cum s-au regăsit în ele. Cred că asta a fost de fapt cea mai mare bucurie a mea legată de carte.

Mi-a adus cronici (bune și rele), invitații la evenimente, emisiuni la radio și interviuri. M-am bucurat să cunosc oameni care scriu cărți, care scriu despre cărți, care ajută cărțile să ajungă la cititori.  Și, chiar dacă nu este în firea mea să aleg lumina reflectoarelor, o perioadă am căutat-o, din dorința și speranța că așa „Feliile de lămâie” vor ajunge la cât mai mulți cititori. Prima jumătate a anului a fost atât de aglomerată, dacă e să mă gândesc că toate astea se suprapuneau peste un job full-time și peste responsabilități de familie, încât aproape am pierdut din vedere că toată agitația a pornit de la scris. Pentru care nu mai aveam deloc timp. Așa că am hotărât să fac un pas înapoi și să mă întorc la poveștile mele.

Dar îmi doresc în continuare ca „Feliile de lămâie” să ajungă la alți și alți cititori.

Nu prea am mai văzut cartea prin librării, și, chiar dacă o fi, e pitită mult prea bine, atât de bine că nu are nicio șansă să fie descoperită din întâmplare de un cititor, care să pună mâna pe ea, să o răsfoiască și să se hotărască apoi să o cumpere. Dar se poate comanda de pe net, de pe site-ul Editurii Polirom aici sau de pe Libris (cu transport gratuit) aici.

„Feliile de lămâie” își așteaptă încă cititorii. Ajutați-le cu un share.

(AV - 28 noiembrie 2015)

Ce s-a mai zis despre „Felii de lămâie”

N-am mai adunat de mult cronicile și recenziile la „Felii de lămâie” și m-am gândit că e un moment bun acum, când afară plouă ca în noiembrie, eu stau acasă răcită bocnă și mă tratez cu un ceai cu lămâie.

Au trecut mai bine de opt luni de la apariția cărții, între timp site-ul Polirom arată că mai are doar ultimele exemplare, pe site-ul Elefant s-a epuizat, dar încă se mai găsește în librării. În perioada asta am primit multe semnale de la cititori, au apărut cronici în reviste, s-a scris despre ea pe bloguri de lectură, s-a vorbit la televizor și la radio.

Adică:

Pe site-ul Bookaholic recenzia Laurei CÂLȚEA, o găsiți integral aici.

„Scriitură frumoasă și îngrijită, într-un stil matur, pe deplin format, fără sincope, personaje reușite, o foarte bună analiză a complicatelor relații între oameni (fie că e vorba de cupluri, de relații de familie, de cunoștințe vechi sau întâmplătoare), o punte necesară între lumea de dinainte și lumea de după decembrie ’89, nu falia oglindită până acum în filme și cărți, ci continuitatea dintre cele două lumi (și cu bune și cu rele: amintiri recuperate, frustrări înăbușite, existențe frânte și veleități de proaspăt îmbogățiți, himera Occidentului și a vieții de dincolo, care încă ne bântuie), Felii de lămâie e o minunată cură de literatură bună, care ar trebui luată în doze mici și cu pauze pentru reflecție între povestiri.”

Dan C. MIHAILESCU a prezentat cartea la ProTV la emisiunea „Omul care aduce cartea”, înregistrarea aici. „Un volum amărui, de o feminitate incomodă.”

George NEAGOE, iulie 2015, in Apostrof nr. 7(302), articolul integral aici. „Felii de lamiie (Ed. Polirom, 2015) este prima carte semnata de Anca Vieru. Postari pe site-ul personal –http://ancadevieru.blogspot.ro – au anuntat debutul matur, dezinhibat, netributar. Cuvintele sunt dispuse in structuri cu dobinda. Naturaletea livrescului recupereaza trasaturi de la Mircea Nedelciu si de la Florin Manolescu. Tehnica de lucru o apropie de munca zetarilor. Anca Vieru a intrat deja in categoria meseriasilor literaturii. Prozele nu-si tradeaza retetele. Neindoielnic, a contat si formatia realista a autoarei. Stilul asezat provine, printre altele, dintr-o dibacie matematica (ars combinatoria). Volumul functioneaza ca un joc de strategie. Protagonist e cititorul, chemat sa adune indicii. Dar nu va fi obligat sa dea peste talisman. Se va descurca. [...] E o dragoste caragialiana in Felii de lamiie. Anca Vieru scrie despre oraseni suciti, corporatisti bezmetici, copii agitati de mediile virtuale si babe impulsive. Prozatoarea transmite, mutatis mutandis, seninatatea emanata de Fanus Neagu, Nicolae Velea si D. R. Popescu, in jurul lui 1960, cind scriau despre adevarata lume din jurul lor.” Adrian G. ROMILA, iunie 2015, in Luceafarul de dimineata nr. 6, cronica integrală aici. „Feliile prozastice se asaza una linga alta, desprinse din acelasi intreg, dar fiecare cu aroma si textura ei unica, fiecare cu surprizele si cu adresantul ei imaginar. Asistam la instantanee de viata autohtona, surprinse, ca-ntr-un insectar, de boldul hotarit al unei viziuni unice. Foarte promitatoare, ca debut, Felii de lamiie e o carte care confirma valoarea prozei de data recenta si, totodata, talentul scriitoarei.” Calin CRACIUN, 23 mai 2015, in Vatra, cronica integrală (mai puțin favorabilă) aici. „Scriitura e mereu fluida, marcata de o oralitate care n-are nimic de-a face cu obscenitatea gratuita si fortata a unor contemporani in voga, fiind cantonata intr-o decenta deloc nefireasca, nicidecum suparatoare sau anacronica. Starile resimtite pe parcursul lecturii sint de asemeni complexe si subtil construite. Tristetea, ironia fina, comicul, nelinistea sau temerea, pe alocuri grotescul sint imbinate in subiecte ce fotografiaza in general scene orasenesti, de la bloc, fie el din vremea comunista sau corporatista.” LuciaT pe blogul Terorism de cititoare, o recenzie care m-a bucurat tare, tare mult, aici. „Proză scurtă, debut. E citită şi discutată (sunt deja multe recenzii, cel puţin pe net). Merită şi nu era chiar de la sine înţeles – autoarea nu era cunoscută (eu n-auzisem de ea, poate alţii o ştiau deja, dar eu nu) şi nu e din vreo tânără generaţie cu vreun program cool. Nu ştiu cum de s-au adunat atâtea recenzii la un debut de proză scurtă al unei autoare necunoscute, dar asta arată mai ales ce foame năprasnică avem, noi, cititorii, de cărţi citibile, pur şi simplu citibile. Asta e prima calitate a cărţii, una evidentă, săritoare în ochi: o citeşti fără să te chinuieşti, fără să dai ochii peste cap de exasperare, fără sentimente patriotice (gen da, e cam enervantă pe ici, pe colo, da’ hai să strângem din dinţi şi să trecem peste asta, pentru că e frumos şi nobil să susţinem literatura română). Şi bine scrisă, măcar onorabilă din punctul ăsta de vedere. Nici prea sus, nici prea jos, nici pretenţioasă şi experimentală, nici de consum rapid. Nici nu dispreţuieşte mici trucuri simpatice de atras cititorii (finaluri în poantă, umor de tranziţie, ştiţi voi de care, de ăla cu administratorul de bloc, amoruri un pic romanţioase, referinţe pop foarte fresh, inclusiv Rihanna etc.), nici nu face compromisuri jenante. De citit. Şi sper că urmează un roman!”

Andreea Iulia TOMA pe BookHub, recenzia o găsiți aici.

„Privit în ansamblul său, volumul de povestiri pare un mozaic ce își culege omogenitatea din diversitatea elementelor sale – stilurile diferite, subiectele inedite, perspectivele, personajele. Liantul lor pare a fi senzația ce te însoțește pe tot parcursul lecturii – acel gust dulce-amărui de care pomeneam. Adeseori ți-ai dori să afli mai mult, ce-a fost de fapt, ce-a urmat după, cum s-au rezolvat toate.”

Laura APETROIE, pe Bookcaffe, recenzia o găsiți aici.

„Felii de lamiie  – o limonada dulce-acrisoara, foarte rece. Asta este, in mare, parerea mea. Asta mi-a fost senzatia pe tot parcursul lecturii.  Asa am simtit aceasta carte. Exact asa am savurat-o, asa cum m-as delecta cu o limonada delicioasa, pe malul marii.  M-am bucurat de savoarea ei, de gustul ei. Cind mai dulce, cind mai acrisoara, dar mereu gata sa ma ia pe nepregatite, sa ma surprinda si sa ma incinte la maxim.”

Ultima pe care o să o menționez este de la o cititoare și blogăriță foarte tânără, Yuki Black, recenzia este aici. Vă invit s-o citiți și să-i răsfoiți blogul.

Cred că mai sunt și altele, sper să mai apară altele, așa că o să mai fac update la postarea asta. 

Și înainte de final, un interviu pe care mi l-a luat Constantin PIȘTEA pentru BookHub, aici.

Și acum mă întorc la feliile de lămâie din ceai :)


Update 1: postarea anterioară cu primele recenzii o găsiți aici.