Câteva impresii despre „Spulberatic”

Am zis să adun aici câteva impresii despre Spulberatic, ca să nu se piardă :) 

Mihaela Pascu-Oglindă

Am terminat de citit “Spulberatic” de Anca Vieru, un roman care te cucereşte pe de-a-ntregul şi care se ţine după tine ca să-l iei în braţe şi să nu-l laşi jos până nu ajungi la ultima pagină. Cu o sensibilitate rară îşi conturează Anca Vieru personajele şi cu o minuţiozitate a acestora care te face să intri cu totul în povestea lor, în istoricul unei familii pe care finalul perioadei comuniste îl întrerupe. Şi, în acelaşi timp, apasă pe butonul care declanşează durerea prin reamintire, dezmorţeşte mecanismul care leagă şi dezleagă vieţi.

O atmosferă extrem de fidelă acelei perioade. Relaţiile dintre oameni par desprinse din jurnalele vremii. Suspiciunea, bârfele, neîncrederea, toate întregesc un portret remarcabil al unui colectiv care ajunge să se destrame după încheierea regimului. O structură atentă, solidă, cu mici indicii şi dovezi pe care le primeşti întotdeauna la timpul potrivit, cât să te apropii şi mai mult de protagonist, cât să înţelegi pe deplin dramele, trăirile, emoţiile şi, dincolo de toate, tăcerile.

“Spulberatic” e, fără îndoială, cartea care te va face să fii mai atent la cei din jur, mai blând, mai răbdător, să vrei să vezi dincolo de faţade. Şi te va ajuta să iei în seamă poveştile nespuse, cele pe care adesea le intuieşti, dar pentru care îţi spui că nu ai timp şi nici răbdare.

Textul întreg aici

Ana Barton pe Facebook aici

Era să spun că-i cartea Ancăi Vieru, dar nu este, e cartea mea, ea doar a scris-o. Pot însă spune că m-aș bucura să o citească orice om de peste 14 ani, deși cred că ar putea cu plăcere să o citească și mulți tineri de 12 ani. E una dintre acele cărți care ar fi extraordinar de bine dacă ar ajunge și în programa de liceu. Încerc să fac portretul omului care n-ar iubi această carte, dar nu reușesc. Cred că nu există. Mulțumesc, Anca, pentru minunăția asta. 

Textul se găsește aici

Simona Preda pe Facebook aici

Dragă Anca, pentru că așa îmi place să încep, ca într-o scrisoare, îți mulțumesc pentru imaginile vieneze (un oraș care a rămas în sufletul meu și pe care mi l-ai readus în gânduri), pentru coerența scrisului și a modului în care ai construit romanul, pentru sensibilitatea cu care te-ai apropiat de urmașele Evei, pentru maniera lucidă și analitică în care ai scris despre bărbați, pentru modul elegant în care ai reușit să fixezi în pagini memoria unor personaje, pentru charm, pentru că Anda ta nu suferă de manierisme nici atunci când servește o felie de Linzertort, pentru stropul de melancolie care pică bine peste ploile astea, pentru pudoarea care nu se demodează niciodată, pentru refuzul acomodarii cu clișeismele urbane și nu în ultimul rând pentru că literatura pe care o scrii nu pornește de la un rețetar.

Te îmbrățișez!

Mihaela Apetrei aici

Spulberatic (Anca Vieru) – o surpriză la care nu mă așteptam. Un roman cu o forță cotropitoare, care trece peste tine, te soarbe în siajul lui și te trezești dincolo, după ce vei fi terminat povestea și ea ți se va fi amestecat deja în ADN-ul de cititor. Anca abordează o temă greu de dus, cea a frontieriștilor și a ultimelor luni din perioada comunistă. Din fericire însă, romanul nu se îngroapă în clișee, iar povestea este fluidă, scrisă excepțional, iar personajele sunt atât de vii, încât le simți respirând lângă tine. M-a bucurat să văd și că stilul este destul de puțin feminin, are o vigoare aproape bărbătească, taie uneori direct în carnea narațiunii și o lasă așa, sângerândă, să-i pui tu un plasture, cititorule, dacă vrei. Spulberatic nu e metaforă, este pur și simplu viață, așa cum a fost și așa cum este, nici urâtă, nici frumoasă, ci doar cu greșeli pe care le facem fiindcă nu uităm să vorbim unii cu alții, o viață cu destinul dus în palmă, în permanenta căutare de sine.

Or, asta înseamnă talent.

Ana-Maria Todor, pe Goodreads aici

SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic.

Coincidența a făcut, poate, să citesc mare parte a romanului Ancăi Vieru într-o cafenea numită “Time Café” din Bangkok. Și nu spun asta doar așa, căci timpul, sau mai exact trecerea lui, joacă un rol important în “Spulberatic”.

Împărțit în patru părți, aflăm tot din atâtea perspective povestea lui Tiberiu Vreme, personaj principal învăluit de mister și absent. Mergând din prezent înapoi în trecut și din trecut înapoi în prezent, realizăm pe măsură ce înaintăm în lectură că în universul Spulberaticului nimic nu e ceea ce pare, și că mai ales nimic nu e întâmplător.

Tiberiu Vreme (al cărui nume sunt sigură că nu i-a fost ales la întâmplare de către autoare) este bântuit de un trecut pe care nu îl cunoaște și din a cărui cauză nu poate trăi liniștit. Când, în sfârșit, îi dă de capăt, viețile mai multor personaje din roman sunt date peste cap. 

O carte despre absență și despre efectele ei asupra celor rămași în urmă, despre cum alegerile, ba chiar și traumele personale îi pot afecta pe cei mai apropiați din jurul cuiva, o carte despre cum mediul social-politic în care trăiești îți poate afecta viața mai mult decât ești dispus să accepți.

Dacă romanul începe cu fraza “În câte feluri poți să uiți un om?”, ajunsă la finalul lui eu m-am întrebat “În câte feluri îți poți aminti un om?”, dar mai ales “Ce mai rămâne în urma unui om?”

O să mai revin :)

AV

(logo Spulberatic de Maria Vasile)