Facebook tocmai mi-a
amintit că acum un an primeam răspunsul de la Editura Polirom și „Feliile de
lămâie” porneau pe drumul spre publicare. A urmat un an atât de
amestecat încât mi-e greu să vorbesc despre el, bucuria de a putea ține cartea
în mână s-a amestecat cu tristeți de tot felul (și o să spun aici doar că de
curând am pierdut doi prieteni dragi).
Am tot scris aici pe
blog despre nașterea cărții și despre lansări, despre cronici și tot felul de
evenimente (se regăsesc pe blog sub tag-ul Felii de lămâie). Acum, că a trecut un an de la acel moment de bucurie, poate ar
trebui să privesc în urmă cu puțină detașare și să văd ce mi-a adus cu adevărat
acest an:
Mi-a adus cititori,
nu atât de mulți câți mi-am dorit, dar numărul a fost compensat de căldura cu
care mulți dintre ei (unii complet necunoscuți) mi-au împărtășit impresiile lor
despre carte, despre personaje, felul cum unele întâmplări i-au emoționat sau
amuzat, cum s-au regăsit în ele. Cred că asta a fost de fapt cea mai mare
bucurie a mea legată de carte.
Mi-a adus cronici (bune și rele), invitații la evenimente,
emisiuni la radio și interviuri. M-am bucurat să cunosc oameni care scriu cărți, care scriu despre cărți, care ajută cărțile să ajungă la cititori. Și,
chiar dacă nu este în firea mea să aleg lumina reflectoarelor, o perioadă am
căutat-o, din dorința și speranța că așa „Feliile de lămâie” vor ajunge la cât
mai mulți cititori. Prima jumătate a anului a fost atât de aglomerată, dacă e
să mă gândesc că toate astea se suprapuneau peste un job full-time și peste responsabilități de
familie, încât aproape am pierdut din vedere că toată agitația a pornit de
la scris. Pentru care nu mai aveam deloc timp. Așa că am hotărât să fac un pas
înapoi și să mă întorc la poveștile mele.
Dar îmi doresc în continuare ca „Feliile de lămâie” să
ajungă la alți și alți cititori.
Nu prea am mai văzut cartea prin librării, și, chiar dacă
o fi, e pitită mult prea bine, atât de bine că nu are nicio șansă să fie descoperită
din întâmplare de un cititor, care să pună mâna pe ea, să o răsfoiască și să se
hotărască apoi să o cumpere. Dar se poate comanda de pe net, de pe site-ul Editurii Polirom aici sau de pe Libris (cu transport gratuit) aici.
„Feliile de lămâie” își așteaptă încă cititorii.
Ajutați-le cu un share.
(AV - 28 noiembrie 2015)
2015 a început prost și se îndreaptă către un sfârșit catastrofal, având în vedere tot mai desele amenințări cu atacuri teroriste din întreaga lume. Charlie Hebdo, conflictul din Siria, Paris, nenorocirea din „Colectiv”… E unul din anii care te fac să devii superstițios și să zici: „Da` să se termine odată, poate se schimbă ghinionul!”
RăspundețiȘtergerePentru mine, personal, a fost anul unor repetate eșecuri financiare — din fericire, numai financiare… așa că nu mă pot plânge. (Aș zice că dimpotrivă, dacă socotesc că, după fiecare „șpigulație” ratată, am căpătat cel puțin o poveste interesantă, care se cere scrisă — dacă aș avea și ceva talent…)
Îmi pare rău să aflu că ați pierdut doi prieteni. Acestea sunt, din nenorocire, adevăratele pierderi, cele injuste și definitive, când nu se mai poate face nimic. În fața unor asemenea dispariții, toate celelalte milioane de probleme din care ne facem miliarde de griji — bani, job, poziție socială, vanități fashionable, bolile cu nume sonore, amorurile pasagere sau micile-mari ranchiune din lumea literară… — chiar că nu mai au nicio importanță.
Da, 2015 a fost un an care-ar face bine să se termine mai repede — dacă se poate, fără alte tragedii.
Dar 2015 a fost și altceva, cel puțin pentru cititorii români: anul „Feliilor de lămâie”. Dacă a fost ceva cu adevărat bun, luminos, în tot anul ăsta bântuit ca-n vremurile ciumei, apariția „Feliilor de lămâie” a fost! Pentru mine, descoperirea cărții dumneavoastră a echivalat cu primirea unui cadou complet neașteptat, în copilărie. Vă mulțumesc!
Nu știu în câte exemplare s-a vândut cartea până acum, dar, din câte înțeleg, tirajul s-a cam epuizat. Sunt sigur că cei mai mulți dintre cititorii români o au, deja, în biblioteca personală, unde o vor păstra ca pe o piesă de rezistență. Iar cei care n-o au, o vor căuta în continuare, pentru că „Felii de lămâie” va rămâne un punct de referință în literatura română, de asta sunt convins.
Vă aduceți aminte că, la un moment dat, vă propusesem un pariu în legătură cu numărul de exemplare vândute. Era un pariu naiv, generat de un entuziasm cum n-am mai avut de mulți ani (deși încă mai cred că volumul se poate vinde în tirajul respectiv!) Cred că nu există un tratament mai eficient împotriva depresiilor de tot felul — ca o infuzie de entuziasm naiv. Pentru asta, mai ales, țin să vă mulțumesc!
Și, desigur:
Multă sănătate și tenacitate!
Cu respect și admirație,
T. Stemate
Domnule Stemate, vă mulțumesc pentru cuvintele dumneavoastră, sunt atât de frumoase că ar trebui să le pun în ghetuțe de Moș Nicolae.
RăspundețiȘtergereVă urez un weekend plăcut!
Anca Vieru
Îmi pare bine că v-au plăcut, măcar atâta pot face și eu... dar sper că Moș Nicolae v-a adus și altceva, în afară de niște biete cuvinte. Până la urmă, ați fost scriitorul cel mai cuminte (cu minte!) în 2015! Mie mi-a adus un binoclu, cam tulbure pe luneta dreaptă, dar măcar pot să văd, în sfârșit, de la fereastră, numele vaselor care așteaptă la andocare: Cartouche, Armonia, Epic, Blue Day, Montecruz, Arcadia... Să tot visezi, fredonând: Partiraaa, la nave, partiraaa...
RăspundețiȘtergereLa mulți ani de Moș Nicolae și toate cele bune! Și:
Multă sănătate și tenacitate!
Cu respect și admirație,
T. Stemate