Despre cum s-a pierdut bila mea la un spital privat

București, spital privat, martie 2011.

Trebuia să-mi scot bila (colecistul, ca să nu las loc de întrebare) și m-am gândit că la privat e mai curat, mai multă atenție, iar la stat tot trebuie să dai ceva. Laparoscopic, repede, doar o noapte de internare. La ieșire mi-au zis că trebuie să mai plătesc ceva, fiindcă nu știu ce li s-a părut suspect la bila mea și trebuia făcută biopsie. Nu prea mi-a plăcut, mai ales că celeilalte paciente din salon nu-i făceau.

Ok, aveam de așteptat cam 2-3 săptămâni pentru rezultat, poate mai mult. Și trebuia să-l sun eu pe medic, nu să iau rezultatul de la clinică (ceva legat de faptul că pacientul trebuie consiliat și trebuie să i se explice, ca să nu facă vreo criză de panică atunci când citește singur termenii ca de limba chineză).

Au trecut cele două săptămâni, l-am sunat pe doctor, nu mi-a răspuns din prima, l-am mai sunat o dată, mi-a răspuns după câteva zile, nu avea încă rezultatul, el oricum lucra la un spital de stat și la privat era doar colaborator.

Au urmat câteva săptămâni în care l-am tot sunat de doctor, am sunat și la clinică, rezultatul nu venea, eu eram deja îngrijorată, mi se părea că ceva nu e în regulă, că durează prea mult. Apoi doctorul a început să nu-mi mai răspundă, clinica și-a mutat sediul, s-a unit cu un spital, acolo erau alți oameni, nu mai aveam pe cine să întreb.

Cred că trecuseră deja vreo cinci săptămâni când am reușit în sfârșit să-l prind pe doctor la telefon. Mi-a răspuns cu o voce cam ciudată, care m-a făcut să cred că cele mai negre temeri mi s-au adeverit.

- Doamna V., știți...

S-a oprit, de parcă se încurca în cuvinte. Eu deja nu mai respiram.

- Știți... Vi s-a pierdut bila.

În primul moment mi-a venit să râd. Era prea „altceva” față de temerile mele, părea un fel de glumă. Doar că nu era. Nici nu-mi mai amintesc ce mi-a zis pe urmă, eu respiram din nou, auzeam ca prin ceață explicațiile lui, se scuza, deși vina nu era a lui, bila s-a pierdut în zăpăceala de la mutare, dar să nu vă faceți griji, era ceva de rutină, nu vă faceți griji etc.

Etc.

Nu este ficțiune și cred că nu are rost să povestesc despre paranoia care a urmat momentului de ușurare de atunci. Pentru că bila e numai una.

Au trecut cinci ani în care am tot vrut să scriu despre asta, dar nu mi-a venit. Iar când m-am apucat, a ieșit ficțiune: Ochiul de iepure, parte a volumului Felii de lămâie.