Un an de felii de lămâie

Facebook tocmai mi-a amintit că acum un an primeam răspunsul de la Editura Polirom și „Feliile de lămâie” porneau pe drumul spre publicare. A urmat un an atât de amestecat încât mi-e greu să vorbesc despre el, bucuria de a putea ține cartea în mână s-a amestecat cu tristeți de tot felul (și o să spun aici doar că de curând am pierdut doi prieteni dragi).

Am tot scris aici pe blog despre nașterea cărții și despre lansări, despre cronici și tot felul de evenimente (se regăsesc pe blog sub tag-ul Felii de lămâie). Acum, că a trecut un an de la acel moment de bucurie, poate ar trebui să privesc în urmă cu puțină detașare și să văd ce mi-a adus cu adevărat acest an:

Mi-a adus cititori, nu atât de mulți câți mi-am dorit, dar numărul a fost compensat de căldura cu care mulți dintre ei (unii complet necunoscuți) mi-au împărtășit impresiile lor despre carte, despre personaje, felul cum unele întâmplări i-au emoționat sau amuzat, cum s-au regăsit în ele. Cred că asta a fost de fapt cea mai mare bucurie a mea legată de carte.

Mi-a adus cronici (bune și rele), invitații la evenimente, emisiuni la radio și interviuri. M-am bucurat să cunosc oameni care scriu cărți, care scriu despre cărți, care ajută cărțile să ajungă la cititori.  Și, chiar dacă nu este în firea mea să aleg lumina reflectoarelor, o perioadă am căutat-o, din dorința și speranța că așa „Feliile de lămâie” vor ajunge la cât mai mulți cititori. Prima jumătate a anului a fost atât de aglomerată, dacă e să mă gândesc că toate astea se suprapuneau peste un job full-time și peste responsabilități de familie, încât aproape am pierdut din vedere că toată agitația a pornit de la scris. Pentru care nu mai aveam deloc timp. Așa că am hotărât să fac un pas înapoi și să mă întorc la poveștile mele.

Dar îmi doresc în continuare ca „Feliile de lămâie” să ajungă la alți și alți cititori.

Nu prea am mai văzut cartea prin librării, și, chiar dacă o fi, e pitită mult prea bine, atât de bine că nu are nicio șansă să fie descoperită din întâmplare de un cititor, care să pună mâna pe ea, să o răsfoiască și să se hotărască apoi să o cumpere. Dar se poate comanda de pe net, de pe site-ul Editurii Polirom aici sau de pe Libris (cu transport gratuit) aici.

„Feliile de lămâie” își așteaptă încă cititorii. Ajutați-le cu un share.

(AV - 28 noiembrie 2015)

Ce s-a mai zis despre „Felii de lămâie”

N-am mai adunat de mult cronicile și recenziile la „Felii de lămâie” și m-am gândit că e un moment bun acum, când afară plouă ca în noiembrie, eu stau acasă răcită bocnă și mă tratez cu un ceai cu lămâie.

Au trecut mai bine de opt luni de la apariția cărții, între timp site-ul Polirom arată că mai are doar ultimele exemplare, pe site-ul Elefant s-a epuizat, dar încă se mai găsește în librării. În perioada asta am primit multe semnale de la cititori, au apărut cronici în reviste, s-a scris despre ea pe bloguri de lectură, s-a vorbit la televizor și la radio.

Adică:

Pe site-ul Bookaholic recenzia Laurei CÂLȚEA, o găsiți integral aici.

„Scriitură frumoasă și îngrijită, într-un stil matur, pe deplin format, fără sincope, personaje reușite, o foarte bună analiză a complicatelor relații între oameni (fie că e vorba de cupluri, de relații de familie, de cunoștințe vechi sau întâmplătoare), o punte necesară între lumea de dinainte și lumea de după decembrie ’89, nu falia oglindită până acum în filme și cărți, ci continuitatea dintre cele două lumi (și cu bune și cu rele: amintiri recuperate, frustrări înăbușite, existențe frânte și veleități de proaspăt îmbogățiți, himera Occidentului și a vieții de dincolo, care încă ne bântuie), Felii de lămâie e o minunată cură de literatură bună, care ar trebui luată în doze mici și cu pauze pentru reflecție între povestiri.”

Dan C. MIHAILESCU a prezentat cartea la ProTV la emisiunea „Omul care aduce cartea”, înregistrarea aici. „Un volum amărui, de o feminitate incomodă.”

George NEAGOE, iulie 2015, in Apostrof nr. 7(302), articolul integral aici. „Felii de lamiie (Ed. Polirom, 2015) este prima carte semnata de Anca Vieru. Postari pe site-ul personal –http://ancadevieru.blogspot.ro – au anuntat debutul matur, dezinhibat, netributar. Cuvintele sunt dispuse in structuri cu dobinda. Naturaletea livrescului recupereaza trasaturi de la Mircea Nedelciu si de la Florin Manolescu. Tehnica de lucru o apropie de munca zetarilor. Anca Vieru a intrat deja in categoria meseriasilor literaturii. Prozele nu-si tradeaza retetele. Neindoielnic, a contat si formatia realista a autoarei. Stilul asezat provine, printre altele, dintr-o dibacie matematica (ars combinatoria). Volumul functioneaza ca un joc de strategie. Protagonist e cititorul, chemat sa adune indicii. Dar nu va fi obligat sa dea peste talisman. Se va descurca. [...] E o dragoste caragialiana in Felii de lamiie. Anca Vieru scrie despre oraseni suciti, corporatisti bezmetici, copii agitati de mediile virtuale si babe impulsive. Prozatoarea transmite, mutatis mutandis, seninatatea emanata de Fanus Neagu, Nicolae Velea si D. R. Popescu, in jurul lui 1960, cind scriau despre adevarata lume din jurul lor.” Adrian G. ROMILA, iunie 2015, in Luceafarul de dimineata nr. 6, cronica integrală aici. „Feliile prozastice se asaza una linga alta, desprinse din acelasi intreg, dar fiecare cu aroma si textura ei unica, fiecare cu surprizele si cu adresantul ei imaginar. Asistam la instantanee de viata autohtona, surprinse, ca-ntr-un insectar, de boldul hotarit al unei viziuni unice. Foarte promitatoare, ca debut, Felii de lamiie e o carte care confirma valoarea prozei de data recenta si, totodata, talentul scriitoarei.” Calin CRACIUN, 23 mai 2015, in Vatra, cronica integrală (mai puțin favorabilă) aici. „Scriitura e mereu fluida, marcata de o oralitate care n-are nimic de-a face cu obscenitatea gratuita si fortata a unor contemporani in voga, fiind cantonata intr-o decenta deloc nefireasca, nicidecum suparatoare sau anacronica. Starile resimtite pe parcursul lecturii sint de asemeni complexe si subtil construite. Tristetea, ironia fina, comicul, nelinistea sau temerea, pe alocuri grotescul sint imbinate in subiecte ce fotografiaza in general scene orasenesti, de la bloc, fie el din vremea comunista sau corporatista.” LuciaT pe blogul Terorism de cititoare, o recenzie care m-a bucurat tare, tare mult, aici. „Proză scurtă, debut. E citită şi discutată (sunt deja multe recenzii, cel puţin pe net). Merită şi nu era chiar de la sine înţeles – autoarea nu era cunoscută (eu n-auzisem de ea, poate alţii o ştiau deja, dar eu nu) şi nu e din vreo tânără generaţie cu vreun program cool. Nu ştiu cum de s-au adunat atâtea recenzii la un debut de proză scurtă al unei autoare necunoscute, dar asta arată mai ales ce foame năprasnică avem, noi, cititorii, de cărţi citibile, pur şi simplu citibile. Asta e prima calitate a cărţii, una evidentă, săritoare în ochi: o citeşti fără să te chinuieşti, fără să dai ochii peste cap de exasperare, fără sentimente patriotice (gen da, e cam enervantă pe ici, pe colo, da’ hai să strângem din dinţi şi să trecem peste asta, pentru că e frumos şi nobil să susţinem literatura română). Şi bine scrisă, măcar onorabilă din punctul ăsta de vedere. Nici prea sus, nici prea jos, nici pretenţioasă şi experimentală, nici de consum rapid. Nici nu dispreţuieşte mici trucuri simpatice de atras cititorii (finaluri în poantă, umor de tranziţie, ştiţi voi de care, de ăla cu administratorul de bloc, amoruri un pic romanţioase, referinţe pop foarte fresh, inclusiv Rihanna etc.), nici nu face compromisuri jenante. De citit. Şi sper că urmează un roman!”

Andreea Iulia TOMA pe BookHub, recenzia o găsiți aici.

„Privit în ansamblul său, volumul de povestiri pare un mozaic ce își culege omogenitatea din diversitatea elementelor sale – stilurile diferite, subiectele inedite, perspectivele, personajele. Liantul lor pare a fi senzația ce te însoțește pe tot parcursul lecturii – acel gust dulce-amărui de care pomeneam. Adeseori ți-ai dori să afli mai mult, ce-a fost de fapt, ce-a urmat după, cum s-au rezolvat toate.”

Laura APETROIE, pe Bookcaffe, recenzia o găsiți aici.

„Felii de lamiie  – o limonada dulce-acrisoara, foarte rece. Asta este, in mare, parerea mea. Asta mi-a fost senzatia pe tot parcursul lecturii.  Asa am simtit aceasta carte. Exact asa am savurat-o, asa cum m-as delecta cu o limonada delicioasa, pe malul marii.  M-am bucurat de savoarea ei, de gustul ei. Cind mai dulce, cind mai acrisoara, dar mereu gata sa ma ia pe nepregatite, sa ma surprinda si sa ma incinte la maxim.”

Ultima pe care o să o menționez este de la o cititoare și blogăriță foarte tânără, Yuki Black, recenzia este aici. Vă invit s-o citiți și să-i răsfoiți blogul.

Cred că mai sunt și altele, sper să mai apară altele, așa că o să mai fac update la postarea asta. 

Și înainte de final, un interviu pe care mi l-a luat Constantin PIȘTEA pentru BookHub, aici.

Și acum mă întorc la feliile de lămâie din ceai :)


Update 1: postarea anterioară cu primele recenzii o găsiți aici.

Despre „Lectura de joi” și încă ceva

A fost căldură mare în penultima zi de iulie, zi care a dat startul „Lecturilor de joi” în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB).

Asta pentru că începând cu 30 iulie 2015, în fiecare joi, de la ora 19.00, timp de 10 ediții, agenția AdLittera organizează „Lectura de Joi” în sediul central al BMB în cadrul programului „Cultura pentru toți”.

M-am bucurat să fiu invitată la prima lectură, unde am participat cu două povestiri din „Felii de lămâie”, alături de Florin Iaru și Cristina Andrei, cu Eli Bădică moderator și Cristian Burcovschi organizator.

Era atât de cald că am fost gata-gata să citesc „Zi liberă”, care are acțiunea iarna pe zăpadă, însă până la urmă am ales alte două povestiri: „Ochiul de iepure”  și „Numărul apelat este nealocat”, aceasta din urmă pentru că se potrivea de minune cu romanul Cristinei Andrei „Abonatul nu poate fi contactat”. Florin Iaru a citit din volumul „Povestiri cu final schimbat”, dar și câteva texte noi, absolut savuroase, iar Cristina Andrei fragmente din romanul ei (care m-au convins să-l citesc J). Eli Bădică ne-a mai pus câteva întrebări, noi am răspuns, am avut prilejul să cunosc persoane noi, pe care le știam doar de pe Facebook.

A fost o atmosferă plăcută și relaxată, cu un public nesperat pentru o zi în care mai degrabă te-ai fi ascuns la aer condiționat decât să stai afară pe terasă.

P.S. Aș fi putut să închei aici postarea, într-o notă optimistă. Am văzut însă niște comentarii pe Facebook și în blogosferă, cum că noi, cei trei autori prezenți acolo, am spus că ne-am apucat de proză oarecum din întâmplare și ne-a ieșit, iar asta aruncă în derizoriu literatura și scrisul.

Eu văd altfel lucrurile. E adevărat că m-am apucat de scris târziu și venind din cu totul alt domeniu decât cel literar și de aceea, la fiecare interviu, când am fost întrebată cum de m-am apucat de scris, am răspuns mereu altceva. Pentru că, mai degrabă decât un moment clar în care să zic: „vreau să scriu”, au existat multe lucruri, mărunte sau nu, care m-au condus pe drumul ăsta. Cărți care m-au marcat, alte cărți care m-au făcut să visez cu ochii deschiși, întâlniri cu anumiți oameni, întrebări, gânduri. Toate astea s-au cristalizat la un moment dat și atunci am început să scriu. Poate fi considerată asta o întâmplare? Depinde cum privești. Dacă faci parte dintre cei care au știut de foarte mici că vor să scrie, poate fi considerată o întâmplare. Dar eu nu văd lucrurile așa. Pentru mine nu a fost o întâmplare.

Și acum să repet și aici ce am zis joi la întrebarea lui Eli. Ideea era aceeași, că mi-am dat seama de dorința mea de a scrie acum vreo șase-șapte ani, dar privind în urmă văd alte întâmplări-discuții-cărți mult mai vechi, care m-au condus la acel moment. Și ca să dau un exemplu am povestit un final de carte citită cu mult timp în urmă („Clubul putregaiurilor” de Jonathan Coe), care mi-a deschis un fel de ușă către bucătăria unui scriitor. Finalul m-a dus cu gândul la ceea ce în matematică se numește „artificiu de calcul”. Pentru că autorul a vrut să ne arate ce se întâmplă mai departe, în viitor, fără să ne spună exact. Mai jos este o poză cu pagina respectivă din carte, pentru cei care vor să se lămurească.

Și ca să închei, aș vrea să spun, nu neapărat în legătură cu evenimentul de joi, că multe lucruri care au schimbat lumea au fost făcute sau descoperite din întâmplare. Nu cred că asta le face derizorii. 

(AV - 1 august 2015)

Ploaie și felii de lămâie la Brașov

Lansarea de la Brașov a fost cu ploaie și frig, dar în librăria Humanitas nu s-a simțit asta. Au fost zâmbete și voie bună, am băut ceai fierbinte cu lămâie, iar la începutul lansării se auzea în surdină melodia „Lemon Tree” a celor de la Fools Garden.

Petronela Rotar și Mihail Vakulovski au vorbit tare frumos despre carte, cu ocazia asta am aflat povestirile lor preferate din volum: „Zâni și Iubi” i-a plăcut Petronelei și „Din Veneția cu drag” lui Mihail; aceasta din urmă va apărea, de altfel, în numărul viitor al revistei Tiuk!

Anca Zaharia a citit poezii din volumul ei care va apărea în toamnă și eu am citit iar din „Tanța recită Luceafărul”.

Am și câteva filmulețe făcute de Adrian, dar n-am reușit să încarc decât unul  - laptopul meu este din ce în ce mai des în grevă de internet, cred că-mi dă semnale că trebuie să mă reîntorc serios la scris :)

Și câteva poze, ca să se vadă ce corelare perfectă a fost între noi: Petronela cu ghetele galbene după care am tânjit eu toată iarna, Anca Zaharia în pulover galben, iar eu cu bluza cu lămâi :)

Și în încheiere, cu toate mulțumirile mele invitaților și echipei de la Librăria Humanitas, melodia celor de la Fools Garden:

(AV - iulie 2015)

„Feliile de lămâie” vin la Brașov

Brașovenii și cei care au drum prin Brașov sunt invitați la  prezentarea cărții „Felii de lămâie”,  cu sesiune de autografe, lectură, surprize :)

Unde: Librăria Humanitas din Piața Sfatului
Când: Vineri 26 iunie la ora 18:00

Vor participa Mihail Vakulovski, Anca Zaharia (care va citi din volumul ei de poezii aflat la tipar) și Petronela Rotar, pe care nu am cunoscut-o încă, deși îi citesc de mult timp blogul.

Mă bucur de două ori să vin la Brașov cu „Feliile de lămâie”. O dată fiindcă este orașul cel mai drag mie, orașul în care îmi petreceam vacanțele la bunici și pe vremuri îi știam toate străduțele și colțișoarele.

Și în al doilea rând, mă bucur să particip la un CenaKLUb Tiuk!, mai ales că povestirea Felii de lămâie, care dă titlul volumului, a apărut acum vreo doi ani în revista Tiuk!.

Vă aștept cu drag!

AV - iunie 2015