A
sunat la ușă omul care adună greșelile. I-am deschis și am început să mă caut
prin buzunare, am găsit vreo două-trei, dar n-a plecat, am căutat după cuier,
pe sub covor, în pliurile canapelei, peste tot greșeli ascunse. L-am invitat în
casă, obosise de atâta stat la ușă, duce în spate un sac mai mare ca al lui Moș
Crăciun, i-am dat un păhărel de rachiu după ce l‑am golit întâi de greșelile rămase
pe fund. Apare fiică-mea și-i aruncă în fugă câteva caiete de matematică, dar
omul i le dă înapoi politicos.
-
Nu e specialitatea mea, iar minorii sunt exonerați.
Mă
sperie cuvintele cu x, sunt o dovadă că viața e o alternativă de tip ori-ori, o
înmulțire fără termeni, prefer împărțirea cu rest și rotunjirea prin adaos.
-
Nu divagați, îmi spune omul, în matematică sunt doar erori, să ne întoarcem la
greșeli.
Oare cum și-a dat seama ce gândesc,
mi-e cam teamă de el, văd că s-a făcut comod, și‑a pus sacul jos, a-ntins
picioarele și mi-a cerut voie să fumeze, sigur, nicio problemă, i-am zis, deși
la noi în casă nu fumează nimeni, are o pipă interesantă, ați fost și la
vecini, întreb ca să fac conversație.
- Munca mea e confidențială.
Nu-i mai văd fața, e acoperită de
colacii de fum, în cameră s-a făcut deodată frig, geamurile înghețate nu lasă
nici umbrele înăuntru, îmi tremură mâinile, la fiecare bătaie de inimă îmi cade
câte-o greșeală de pe haine, din păr, nu mi-am închipuit câte greșeli sunt
aici, de când faceți munca asta, dă din umeri fără să-mi răspundă, să fiu mai
atentă cu-ntrebările, e adevărat că greșelile recunoscute sunt pe jumătate
iertate, întreb cu speranța că geamurile se vor dezgheța măcar un pic.
- E o meserie ca oricare alta.
Cred că nu mi-a înțeles întrebarea,
bine că a plecat fiică-mea, e atât de frig aici că s-ar apuca de fumat, ce
faceți cu ele, cu greșelile, completez ca să fie clar.
- Nimic.
Cred că nu-i frumos să vorbești cu
pipa în gură, mi-e teamă, când a intrat era politicos, oare de ce s-a schimbat,
e adevărat că a strâns atâtea greșeli de-aici, cred că nici n-o să-i încapă în
sac, au început să se adune pe covor, vai, acum arată ca niște bile, cum să-ți
dai seama ce-ai greșit dacă sunt încapsulate, par să se umfle din ce în ce,
când a intrat erau microscopice, ia te uită, asta o să înfunde chiuveta,
totuși, o fi sacul găurit, nu se poate ca eu să fi greșit atât de mult, dar
chiar nu faceți nimic cu ele...
- Eu nu fac nimic.
Cine v-a trimis, deja sunt disperată,
simt cum se adună și mai multe, e clar, se umflă întruna, mi-au ajuns la
genunchi, vreau să deschid geamul, parcă respir din ce în ce mai greu, de ce
nu-mi răspunde, de ce nu-mi răspunde, încerc să mă ridic să dau telefon, e ceva
ciudat aici, să sun la 112, am nevoie de ajutor, sunt acoperită până la brâu,
el mușcă din pipă în timp ce vorbește.
- Am fost chemat.
De cine, de cine, nu reușesc să
articulez cuvintele, dar el pare să le audă, credeam că frica te face să
transpiri, dar răceala mi se strecoară pe sub piele, bilele urcă tot mai sus,
nu mai pot ajunge la telefon și nu înțeleg, de ce, de ce, nu mai pot să respir…
*
*
- Ei, gata, ai luat tot?
- Hai repede, ține sacul și s-o
ușchim, cred c-a leșinat.
- Dar văd că ți-a umplut sacul.
- Păi oamenii ăștia cu
conștiința-ncărcată ar face orice ca să scape. Totul e să știi cum să-i iei…