joi, 18 octombrie 2012

Poem cu balerină și păduri


L-am văzut la metrou
pe băiatul care duce pădurea într-un ochi
    iar în celălalt cerul
stă rezemat de afișul
cu balerina ridicată pe poante
și ține vioara pe genunchi

metroul vine și pleacă
pe peronul gol
el începe să cânte
sunetele se înalță
căutând cerul prin gaura de aerisire

peronul se umple din nou
nimeni nu are mărunt
balerina scoate un picior din afiș
apoi celălalt
vrea să danseze
dar sunetele se pierd în vuietul metroului
și ea se sufocă în pădurea de tocuri

….

Azi l-am văzut iar 
pe băiatul care ducea pădurea într-un ochi
    iar în celălalt cerul
stă rezemat de peretele gol
și poartă ochelari negri


(AV)

luni, 8 octombrie 2012

Cinema


- secvențe cu final la alegere –

Mai știi
drumul acela mărginit
de cearșafuri puse la uscat
pe care rulau filme de dragoste?

eram tineri
am ales câteva
le-am mototolit
le-am înfierbântat
ultimul era gol
nejucat încă
și l-am furat
crezând că poate fi al nostru

(Final I)
acum e împăturit frumos
și-l mănâncă moliile
în lada de zestre a fiicei noastre

Stop-cadru, tăiați!

(Final II)
hei, voi, visătorilor,
spălătoria e după colț

Stop-cadru, tăiați!

Apoi pregătiți afișul pentru (Final III):
„Nu ratați!
Rulează doar astăzi cu happy-end!”



 (AV)

duminică, 30 septembrie 2012

Prea multe poezii despre toamnă


Seara
mă înec în acea oră
în care orașul se scurge pe geam
picătură cu picătură

întâi strada cu piatră lustruită
frunzele călcate pe trecerea de pietoni
șotronul spălat de ploaie
oameni cu fulgarine colorate
- așa cred, seara toate par gri -
taraba unde vânzătorul ambulant
scoate din foc castane fierbinți
îndrăgostiții atârnați de umbrelă
geamul de la mansardă
și poetul care scrie despre toamnă

apoi acoperișurile
/oare cine mi-a spus că fiecare acoperiș
are o respirație proprie?/
pisica portocalie care le traversează cu pași moi
- înainte credeam că e soarele la apus -

iar la sfârșit
turla bisericii
orologiul cu mecanism stricat
și limbi călătorite de porumbei


atunci știu
că tot orașul s-a scurs în ora de melancolie
și ne rămâne doar cerul

(AV)


miercuri, 22 august 2012

Despre clovni și morminte













- poezie simplă -

Ultima dată când l-am văzut
purta un coif de hârtie
scris cu poezii

mi-a spus – simetria
și simplitatea vor salva lumea -
apoi a aprins bricheta
și-a scos coiful
și i-a dat foc

nu era perfect simetric
păcat
scrisesem niște poezii atât de simple…

a luat apoi ultima foaie
și a început s-o plieze

nu,
doar vi se pare că-mi tremură mâinile
poezia asta e cea mai simplă
cea mai simplă
cea mai


toate astea se întâmplau chiar înainte
de marele incendiu

(AV)



imaginea: Man with Paper Hat by Peggy Wauters
http://peggy-wauters.deviantart.com/art/MAN-WITH-PAPER-HAT-139308584



duminică, 19 august 2012

Natură moartă și joie de vivre


Trageți perdeaua
aici
fiecare geam e sufocare lentă
împinsă în tăceri de împrumut

lăsați lucrurile inutile
la locul lor
un calendar
un ceas
- timpul măsurat e timp pierdut -
cutia goală de pe noptieră
aerul din jurul paharului
pastilele
și joie de vivre

dați somnul mai încet
butonul cât un ac e undeva
aici
cum, nu-l găsiți?

v-am spus
tăcerile ne fac vederea slabă

(AV)

marți, 14 august 2012

Insula cu piane


- poveste uitată -

I

A fost o vreme
când lumea era plină de piane
muzica lor se auzea de departe
în bucurie
jale
iubire.

Dar apoi
oamenii-cătușă au hotărât
că pianele propagă sunete dăunătoare
și le-au interzis
prin lege
le-au adunat în piața mare
să le dea foc
flăcările se vedeau de departe
fumul se împrăștia dens
odată cu teama.

Oamenii-cântec au încercat
să ascundă pianele care scăpaseră
și să le ducă pe o insulă
departe.

Dar oamenii-cătușă au prins de veste
au pus în lanțuri pianele
și oamenii-cântec
au scăpat doar câțiva
care au plecat pe mare
pe corăbii grele de pianele salvate.

Unii au fost răpuși
de furtuni
dar cei ce-au reușit
au creat insula cu piane
un loc magic
unde cântecul era iubit
ascultat
cântat.

II

Au trecut anii
în lume
muzica era uitată
doar uneori
bunicii povesteau nepoților
despre vremurile de demult
despre piane
și oameni-cântec.

Uneori
când marea era liniștită
se auzeau cântecele
din insula cu piane
iar oamenii se întrebau
ce înseamnă.

Treptat
tot mai mulți oameni
au început să tânjească
după muzica auzită uneori
de departe
ei s-au adunat în piața mare
i-au înlăturat pe oamenii-cătușă
ca să readucă înapoi
cântecul.

III

Și oamenii-cântec
s-au urcat pe corăbii
să se întoarcă
unii au pierit în furtuni
alții au ajuns
cu pianele negre cu coadă
și au pornit
să-și cânte cântecele.

Lumea se înghesuia
la concertele lor
așteptaseră atâta cântecele
dar tot mai mulți erau dezamăgiți
pianele negre cu coadă
scot sunete mai grave
decât pianele noi
electrice
ușoare
la ele lumea poate să cânte
fără să treacă prin furtuni
le ascultă
fără să-și amintească
fără remușcări.

Doar puțini
continuă să asculte
muzica cerească
dorind
să nu uite.


sâmbătă, 11 august 2012

Time-out


Copii,
astăzi vom învăța să batem cuie
luați ciocanul
încercați întâi cu păpușa asta de porțelan
da
așa e bine
coșul de gunoi e în colț.

Hei, tu, cel cu părul de iarbă
ești nou pe aici
se vede după cum ții ciocanul
pentru tine time-out
mâine
vei începe cu prima lecție 
și vei învăța să pui botniță
greierilor.

Să nu lipsești 
la trei absențe
ajungi pe raftul
de-acolo.

Voi, ceilalți, continuați
practica e totul
vedeți raftul acela
fiecare poate lua ce dorește
da
statuia
motanul care toarce
dovleacul uriaș
și omul, mai ales omul care vrea să vă ia ciocanul
ca să vă învețe
altceva.


sâmbătă, 16 iunie 2012

Maci pentru daltoniști

Ultimele culori
vin din atingeri de degete
dincolo de ecran
vieți de împrumut
fără miros
fără gust
toate la fel

nu, domnule, aceasta nu e o varză
e un buchet cu maci
dacă ați ieși
din somnul de sticlă spartă
ați putea să-i luați în palmă
să-i atingeți ușor
să-i dăruiți

da, domnișoară, puteți să-i mirosiți
fără teamă
e doar o albină
/adevărat, se ofilesc repede
dar oare pixelii v-au alintat vreodată?/
întindeți mâna
sunt maci pentru daltoniști

(AV)

marți, 10 aprilie 2012

Câte ceva despre frumusețe


Frumusețea nu are nume -
spune băiatul cu pistrui mirați
mestecând poza cu dansatoare de striptease
surpriză la pachetul de chewing-gum
și alunecă de pe tamponul
de tramvai.

*


Frumusețea dă o lumină albastră
pe cerul uitat –
gândește bătrânul cu două umbrele
albe aduceri aminte
așteptând steaua care cade
spre el.

*

Frumusețea creează dependență –
declară bărbatul cu toporul
în cererea de grațiere ante-facto
apoi suflă sângele
de pe ochelari
și trece la cauciucuri
de iarnă.

*

Frumusețea e un ecran
pe care se mișcă viața -
scrie fata cu nume greu de pronunțat
apoi caută ochiul liber
căzut pe tastatură
între iu și bire
rezoluția
e prea mică.

*

Ars Aestetica - râde
chirurgul plastician
și fixează ultimul diamant
pe pleoapa
care nu va mai ști
să plângă.

*

Las-o baltă –
zice Paris și pune mărul deoparte
pentru zile păcătoase -
Photoshop nu există
în dicționar.

duminică, 8 aprilie 2012

Pietricele plate


Dimineața
presar cafea pe pervazuri
să fie păsările treze
când mă-ntorc

în autobuzul galben
trec podul urc
pe lângă depozitul de fier vechi
ieri au adus două mașini siameze
- mergem către o nouă ordine - aud la radio
pe fundal Chris Rea și „road to hell”

ținem sub revere jumătăți de fluturi
Bianca - șoptește femeia
câteva secunde - strigă bărbatul

pietricele netede
lăsate degeaba în intersecții
azi n-am nimerit drumul
acasă arunc pietricele plate prin oglindă
să facă cercuri pentru înecați
păsările dorm
ascunse în țevile de eșapament

e nedrept ca zilele să fie egale


vineri, 6 aprilie 2012

Numele


            Domnule Primar, subsemnatul Martin Cordelius Văcaru solicit respectuos schimbarea numelui din următorul motiv…
            Marty ridică ochii de pe foaie și porni să roadă capătul pixului. „Mata pune pe hârtie ideile”, spusese Nelu, „și fac eu cererea. Nu trebuie să fie prea lungă, că n-o s-o citească nimeni”. S-o ia atunci cu începutul, deși e greu să vorbești despre tine când toată viața ai încercat să treci neobservat.

M-am născut în Focșani pe 12 martie 1938. Asta trebuie spus. Poate și ceva despre părinți, mama fusese îngrijitoare la liceul din oraș, dar mai făcea și pe plasatoarea la spectacolele de teatru organizate de trupa de elevi. De-acolo i se trăgea lui Marty al doilea nume, grozav ce-i plăcuse ei o piesă care se juca pe vremea când era însărcinată, vorbise și cu bărbatu-său că, dacă o să aibă fată, s-o boteze Maria Cordelia, să aibă două nume ca oamenii fini, Maria după bunica ei și Cordelia după fata din piesă. La nume de băiat nu se gândiseră fiindcă bătrânele din oraș se uitau la burta ei lătăreață și-i spuneau c-o să aibă cu siguranță fată. Când s-a născut el, taică-său întâi s-a îmbătat de bucurie, era primul copil, apoi s-a dus la primărie și l-a declarat Marin Cordelius, convins că nevastă-sa merita să-i fie respectată dorința. Funcționarul de acolo, din greșeală, a scris Martin în loc de Marin. Când și-au dat seama era deja târziu, și de altfel le-a plăcut și au început să-l alinte Tinu.

vineri, 23 martie 2012

Omul care adună greșelile



A sunat la ușă omul care adună greșelile. I-am deschis și am început să mă caut prin buzunare, am găsit vreo două-trei, dar n-a plecat, am căutat după cuier, pe sub covor, în pliurile canapelei, peste tot greșeli ascunse. L-am invitat în casă, obosise de atâta stat la ușă, duce în spate un sac mai mare ca al lui Moș Crăciun, i-am dat un păhărel de rachiu după ce l‑am golit întâi de greșelile rămase pe fund. Apare fiică-mea și-i aruncă în fugă câteva caiete de matematică, dar omul i le dă înapoi politicos.
- Nu e specialitatea mea, iar minorii sunt exonerați.
Mă sperie cuvintele cu x, sunt o dovadă că viața e o alternativă de tip ori-ori, o înmulțire fără termeni, prefer împărțirea cu rest și rotunjirea prin adaos.
- Nu divagați, îmi spune omul, în matematică sunt doar erori, să ne întoarcem la greșeli.
            Oare cum și-a dat seama ce gândesc, mi-e cam teamă de el, văd că s-a făcut comod, și‑a pus sacul jos, a-ntins picioarele și mi-a cerut voie să fumeze, sigur, nicio problemă, i-am zis, deși la noi în casă nu fumează nimeni, are o pipă interesantă, ați fost și la vecini, întreb ca să fac conversație.
            - Munca mea e confidențială.
           Nu-i mai văd fața, e acoperită de colacii de fum, în cameră s-a făcut deodată frig, geamurile înghețate nu lasă nici umbrele înăuntru, îmi tremură mâinile, la fiecare bătaie de inimă îmi cade câte-o greșeală de pe haine, din păr, nu mi-am închipuit câte greșeli sunt aici, de când faceți munca asta, dă din umeri fără să-mi răspundă, să fiu mai atentă cu-ntrebările, e adevărat că greșelile recunoscute sunt pe jumătate iertate, întreb cu speranța că geamurile se vor dezgheța măcar un pic.
            - E o meserie ca oricare alta.
            Cred că nu mi-a înțeles întrebarea, bine că a plecat fiică-mea, e atât de frig aici că s-ar apuca de fumat, ce faceți cu ele, cu greșelile, completez ca să fie clar.
            - Nimic.
            Cred că nu-i frumos să vorbești cu pipa în gură, mi-e teamă, când a intrat era politicos, oare de ce s-a schimbat, e adevărat că a strâns atâtea greșeli de-aici, cred că nici n-o să-i încapă în sac, au început să se adune pe covor, vai, acum arată ca niște bile, cum să-ți dai seama ce-ai greșit dacă sunt încapsulate, par să se umfle din ce în ce, când a intrat erau microscopice, ia te uită, asta o să înfunde chiuveta, totuși, o fi sacul găurit, nu se poate ca eu să fi greșit atât de mult, dar chiar nu faceți nimic cu ele...
            - Eu nu fac nimic.
            Cine v-a trimis, deja sunt disperată, simt cum se adună și mai multe, e clar, se umflă întruna, mi-au ajuns la genunchi, vreau să deschid geamul, parcă respir din ce în ce mai greu, de ce nu-mi răspunde, de ce nu-mi răspunde, încerc să mă ridic să dau telefon, e ceva ciudat aici, să sun la 112, am nevoie de ajutor, sunt acoperită până la brâu, el mușcă din pipă în timp ce vorbește.
            - Am fost chemat.
            De cine, de cine, nu reușesc să articulez cuvintele, dar el pare să le audă, credeam că frica te face să transpiri, dar răceala mi se strecoară pe sub piele, bilele urcă tot mai sus, nu mai pot ajunge la telefon și nu înțeleg, de ce, de ce, nu mai pot să respir…
  
* *
            - Ei, gata, ai luat tot?
            - Hai repede, ține sacul și s-o ușchim, cred c-a leșinat.
            - Dar văd că ți-a umplut sacul.
           - Păi oamenii ăștia cu conștiința-ncărcată ar face orice ca să scape. Totul e să știi cum să-i iei…

            

vineri, 24 februarie 2012

Tu cânți la pian eu scriu poezii

Tu cânți la pian eu scriu poezii
amândoi cu ochii închiși
în spatele pleoapelor
o ușă
un toc
și creștetul capului vârful creionului
urcând tot mai sus
vopseaua cea nouă acoperă lemnul
inelele timpului au zburat
apoi o plecare
un drum o ușă închisă
o deschidem uneori
să vedem ce mai e afară
dar vântul o-nchide la loc.

Eu scriu poezii tu cânți la pian
sunete prelinse pe obrajii aprinși
o clapă albă o clapă neagră
o rimă oarbă într-un nou vers
tristețea-i o batistă de unică folosință
flutur-o apoi arunc-o
apasă pedala și tasta ENTER
zâmbește
celor porniți pe drumul lor.

Eu cânt la pian tu scrii poezii
invers vă rog
întoarcem cu fața la perete
tabloul cu un cuplu blazat
- autor necunoscut -
aruncat de un prieten
care așteaptă singur
lângă altă ușă.

Dar noi nu
NOI NU
eu scriu poezii tu cânți la pian
împreună
către dimineți cu lumină pe tâmple
la final vom lipi pe ușă
o invitație pentru cei de dincolo
și vom interpreta
în aplauze fără palme
în ovații fără buze
comedia lumii
- autor necunoscut.

miercuri, 22 februarie 2012

La nunta furnicilor

Sunt invitată
la nunta furnicilor.

Nu te duce – îmi spune Vocea
de acolo
nu se-ntoarce nimeni
furnicile au inventat un concept
nou l-au numit
dragoste
cu el seduc oamenii.

Dar sunt curioasă - am râs
și de altfel furnicile
sunt atât de mici.

Am plecat.
Drumul
se-ntinde în lumina dimineții galbene
tălpile mele zboară mai repede ca pasărea gândului
văd spicele se unduiesc pe cocoașe de vânt
privesc de sus macii
încercă să mă păcălească în somn.

Am ajuns.
Ce sus e soarele
mă ascund în aburul spicelor înalte
mă înec în roua rotundă
duc în spate daruri semințe de mac.

Am ajuns.
Furnicile mă iau între ele
și acum pot să iubesc.

Ce poezie frumoasă – zice Mica –
Iau cartea
Dau paginile
Toate albe
Albe
La sfârșit
Două furnici
Una lângă alta
Strivite de coperta groasă.


luni, 20 februarie 2012

Sunt un cleptoman începător

- un fel de poveste -


Sunt un cleptoman începător
Și am fost invitat
La congresul cleptomanilor.
Pesemne au nevoie și de obiecte simple
Pe care doar un cleptoman începător
Le poate aduna:
Un microfon,
Un pahar cu apă,
O brichetă.

Ascult cu mare atenție,
Ca să devin și eu
Un cleptoman cu experiență.

- În seara asta
Vom alege președintele
Cleptomanilor.
Fiecare candidat
Își va prezenta programul,
Apoi puteți începe
Votarea.

- Eu merit să fiu ales,
Voi aduna toate iubirile
Să le pun la congelat.
Din când în când
Voi tăia câte-o felie
S-o arunc oilor
Și lupilor.

- Eu voi aduna speranțele
Le voi goli de sâmburi
Și de miez.
Și din când în când voi arunca
O speranță deșartă
Ca să țin lumea
Ocupată.

- Eu voi aduna visurile
Le voi plia pe diagonală
Avioane de hârtie
Atârnate de sfoara uitării.
Iar pentru cei ce totuși
Vor dori să viseze,
Voi păstra un tomberon
Cu visuri 
Second-hand.

- Eu – se ridică ultimul candidat
Voi aduna toate cuvintele
Într-o antologie omagială.
Iar la final
Nimeni nu va mai putea
Să vorbească
Decât cu cuvintele
Pe care le voi da
Cu împrunut.

- Acum puteți începe
Votarea.

Mă ridic,
Ne ridicăm toți…

Dar ce-i asta?
Unde a dispărut urna?

Sunt un cleptoman începător,
Dar cred
Că și cleptomanii cu experiență
Au nevoie
Uneori
De obiecte simple
Pe care doar un cleptoman începător
Le poate aduna:
Un microfon,
Un pahar cu apă,
O urnă…

marți, 31 ianuarie 2012

Trăim într-un cub Rubik

- pseudo-poveste -

Trăim într-un cub Rubik
aruncat demult pe o masă
fiecare în pătrățelul orb
unde nu contează culorile
și luminile se destramă
în umbre.

Ne-am obișnuit
mereu aceiași vecini
o liniște nefirească
doar uneori
o mână necunoscută ia cubul
îi răsucește pătratele
la stânga la dreapta sus jos
apoi îl aruncă la loc pe masă
suntem un pic bulversați
gândim amestecat
alți vecini
altă perspectivă
și totuși același cub
aceeași cameră.

Uneori
rar
trece o pisică
ne gâdilă cu coada ei
și începem să strănutăm
hapciu! hapciu!

de la un timp
și pisicile au dispărut
mâna grijulie le-a adunat
- E periculos – nu știam
că mâinile pot vorbi în șoaptă –
dacă strănută toți odată
cubul poate exploda.

Trăim într-un cub Rubik
aruncat demult pe o masă
dar acum se aud
multe voci care strigă
- Dați-mi o pisică! Dați-mi o pisică!

(AV)

duminică, 29 ianuarie 2012

Am început să cresc peruci

Am început să cresc peruci
ca să-mi acopăr
lobii urechilor
care se lungesc se lungesc
părul meu crește prea încet

doctorii nu știu
lobii urechilor
mi se lungesc m-au trimis
la vânzătoarea de mărunțișuri
care mi-a înfipt
ace
în tot corpul
este – mi-a spus
un dezechilibru
energetic
lipsește ceva nu ghicesc ce

doctorii nu știu
lobii urechilor mi se lungesc
acum au depășit tălpile
au intrat în pământ
și cresc mereu
mereu
se ramifică în crengi adânci
nu mai pot să mă mișc
doctorii nu știu


stau
stau nemișcată
o mierlă
ciugulește din peruca mea
e ceva artificial – spune către pițigoi
aici se ascunde
un cimitir de visuri
atârnat în cercei
prinși
de lobii urechilor


Clepsidra

prin clepsidra noastră
s-au scurs
clipele de spaimă
orele de bucurie
anii de veghe

s-au adunat
în ordine aleatoare

acum trebuie s-o întorc
și nu știu
cu ce o să înceapă

duminică, 22 ianuarie 2012

Cei ce întârzie mereu la gară

În gară
călători întârziați aleargă pe peroane
duc în piept orologii în formă de clopot cu o singură limbă
norocoșii se agață de ultimul vagon
- care bate mereu neregulat -
ceilalți se întorc în somnuri egale
să aștepte următorul tren.

Unii dintre ei se trezesc mai devreme
grăbiți adună scaunele din sala de așteptare
cu oameni cu tot
formează trenul lor condus de locomotiva
ca un orologiu de circ unde o limbă râde și una plânge
și pornesc la drum.

Dar mai sunt și cei ce-ntârzie mereu la gară
ei se recunosc după respirația frântă
în sunetul de megafon
care-anunță că următorul tren va întârzia o fracțiune de anotimp
după ochii lor
orologii în formă de clipă pe care limbile se mișcă invers
ei n-au bagaj poate doar timpul probabil îngemănat (cu)vântul
zbor de mierlă prin erupții de lavă
palidă piatra lunii agățată la gât
pe care o ridică mereu Sisifi îngândurați
pe un anotimp imaginar.

Ei sunt poeții –
cei ce întârzie mereu la gară.

Epilog (de citit cu un singur ochi):

Faci o confuzie – spune criticul
poeți au existat întotdeauna
nu și trenuri
iar ceasul merge invers doar când te uiți
în oglindă.

Poate -  
dar eu sunt cititorul.



sâmbătă, 21 ianuarie 2012

S-a furat un punct cardinal

          lui Julio Cortazar

S-a furat un punct cardinal
nu știm care
busolele s-au adunat la sfat
orașele-puncte
transformate-n furnici
aleargă haotic pe harta mototolită
ruptă-nchisoare
râurile ni s-au urcat în ochi
și plângem pe dinăuntru
în pustiuri de soare.

S-a rătăcit un punct cardinal
oarecare
steaua polară a alunecat
încet peste orizont
trasă de Carul mare
harta stelară ne acoperă cu pânza
de negură plânsă pe războaiele din noi
pe răni
în uitată acuzare.

S-a pierdut un punct cardinal
din nepăsare
ne-am ascuns după porți
ne-am întins pe sub morți
în aripi de noapte
căzătoare.

E mult de când ne spuneai - toate
hărțile mint în afară de cea a inimii
era o glumă? o avertizare?

Recurs – sau reluare -
să găsim un punct cardinal
să cioplim din neant
ciob de mare sămânță de soare
ființe de lut
iubiri
în oarbă mistificare.

duminică, 15 ianuarie 2012

Atenție, se închid ușile!

în jurul meu
mâini atârnate de bare
priviri identice
capete cu căști pe urechi

săptămâna asta
trebuie să porți căști galbene
ca să nu te amendeze
poliția culorilor

căștile verzi de săptămâna trecută
sunt aruncate
în tomberoanele de lângă scară
așteaptă să fie ridicate
de serviciul de ambulanță  
și conectate
la urechi artificiale
care vor citi
gândurile de săptămâna trecută
le vor filtra
- se mai strecoară și paraziți –
le vor mixa
și le vor introduce
în căștile roșii
pe care să le purtăm
săptămâna viitoare

în jurul meu
mâini atârnate de bare
priviri identice
rar o defecțiune
de mixaj și atunci
căștile se transformă
în flori
degeaba încerci să le ascunzi
după urechi
poliția culorilor
apare imediat
florile
se văd aud de departe
culorile lor se joacă în degete
de lumină
foșnetul lor
nu poate fi generat
pe calculator

rar defecțiuni
de mixaj
eliminate rapid
gândurile înflorite
pot să devină
epidemii

în jurul meu
mâini atârnate de bare
priviri identice
toată lumea e fericită
atenție, se închid ușile
oricum
nimeni nu vrea să plece
dincolo de ușă
sunt atâția
care așteaptă

- Mențiune la concursul de poezie și proză organizat de revista Noi, NU -

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Nu te îndrăgosti lunea

Lunea în orașul nostru
circul are zi de relaș
iar circarii se dau cu pudră 
de camuflaj
și ies printre noi.

Veseli
cu pași ușori de tigri bengalezi
așază în piramide iubiri de unică folosință
și apoi le dărâmă cu un ciob de oglindă
stau în echilibru pe sârma tristeților ipocrite
jonglează cu cești de otravă 
cu toarte în formă de inimă
ne fac să trecem de bunăvoie
prin cercuri de foc
și ispită.

Apoi vine seara
clovnul își pune iar masca
acrobatul face-o plecăciune
și pornește-n zbor
pe trapezul care urcă spre departe.

Degeaba cauți
au rămas doar iluziile
căzute din mâneca prea largă
a scamatorului.
Și o săptămână prea lungă
de dus la capăt.

Va veni o nouă zi de luni
și nimeni nu citește
subtitlul scris cu litere mici
pe afișele de spectacol:
Nu te îndrăgosti lunea
e zi de relaș.


sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Nu vreau să port ochelari


Ian Gamache artist: The Shelter (http://iangamache.com/blog/)

Nu vreau să port ochelari - am zis
și mama mi-a răspuns - hai să jucăm
un joc uite
în fiecare dimineață
îți imaginezi că-n loc de ochelari
ai două flori
lumea e frumoasă când o vezi prin ele
lumea te vede frumoasă prin ele
trebuie doar să-ți imaginezi
în fiecare dimineață.

Și așa am văzut prin petale
răsfirate
candori de nufăr pe lac
frății de lalea neagră
iubiri înțepate de flori de cactus cu miros spurcat
sau adormite-n fustițe de mac roșu.

Dar lumea
m-a văzut mereu așa cum sunt
iar eu
am terminat florile
culorile
și văd în jur prin sticla transparentă
cu tentă gri
a ochelarilor.


Nu vreau să port ochelari - mi-a zis fiica mea.
Bine - și i-am luat lentile de contact.


marți, 3 ianuarie 2012

Eticheta (pseudo-poezie)

Când ai cumpărat paharul ăsta?
Azi.
Şi de ce nu bei din el?
Sunt ocupată, dezlipesc eticheta cu preţul.

Când ai cumpărat cartea asta?
Azi.
Şi de ce n-o citeşti?
Sunt ocupată, dezlipesc eticheta cu preţul.

Când ai primit inima asta?
Demult.
Şi de ce n-o îmbrăţişezi?
Sunt ocupată, caut eticheta cu preţul.

Când ai vândut visul ăsta?
Încă mai aştept, n-am găsit cumpărător.
Şi atunci?
Nu ştiu ce să fac,
aş putea să-l visez chiar eu
sau poate
să-l ieftinesc.


luni, 2 ianuarie 2012

Marketing

în bradul meu de Crăciun
mi-am agăţat toate amintirile
pinguinul de când aveam un an
săniuţa de la bunici
o mireasă primul cadou de iubire
un ursuleţ foarte mic
mângâiat demult de fetiţa mea

mereu am adăugat
dar mai e loc
pentru amintirile
ce aşteaptă să vină

anul acesta
sunt la modă
brazii împodobiţi cu roşu
- spune vocea
să nu rămâneţi
cu globurile aurii
de anul trecut

știu că acum
amintirile mele sunt în siguranţă
atârnate în bradul
în care se joacă toate culorile

dar mi-e teamă
de momentul în care ei îşi vor da seama
şi vor veni să ne vândă
globuri aurii
ambalate ca amintiri