Tot de la lansare, am încărcat pe Youtube un filmuleț, din păcate începe spre finalul prezentării făcute de Florin Iaru, așa că nu rămâne decât lectura mea din „Tanța citește Luceafărul” (de la minutul 1:15).
Continuarea povestirii, plus alte 19, vă așteaptă în carte :)
(AV)
duminică, 22 februarie 2015
sâmbătă, 21 februarie 2015
Cum a fost la lansarea „Feliilor de lămâie”
Gata, a trecut
și lansarea, a fost frumos, lume multă, s-au cumpărat toate cărțile din
librărie, au mai adus 25 de exemplare de la altă librărie, care s-au vândut și
ele. În total peste o sută, așa am înțeles.
Deci: joi 19 februarie, la ora 19:00 la Librăria Humanitas Kretzulescu. Invitați au fost
Florin Iaru și Marius Chivu, care au prezentat cartea, au lăudat-o, cred că m-au
lăudat și pe mine, deși n-aș putea să reproduc niciun cuvânt, eram cam zăpăcită
și din păcate nu ne-am gândit dinainte să înregistrăm, așa că am doar frânturi
nerelevante filmate pe fugă cu telefonul.
Și abia acum
mi-am dat seama că pentru mine lansarea de carte fusese un fel de fantasmă în
perioada în care așteptam răspunsul editurii la manuscrisul „Feliilor de
lămâie”, perioadă în care pendulam între un pesimism răbdător și un optimism
visător. Zic visător, fiindcă fantazam direct la lansarea cărții, dar, în loc
să mă gândesc la cartea în sine, la povestiri și personaje, eu îmi închipuiam cum voi aduce la lansare o lădiță cu lămâi
și fiecare cumpărător va primi și o lămâie. Sau cum o să mă îmbrac cu o rochie galbenă,
deși în realitate n-aș purta în veci așa ceva, fiindcă aș arăta exact ca o
lămâie stoarsă.
Mai târziu, după
ce am primit răspunsul de la editură și am ales și coperta, am continuat să
fantazez, gândindu-mă cum o să port niște ghete galbene la lansare sau un
colier din coji de lămâi. Din fericire (presupun) nu mi-au ieșit în cale nici
ghetele galbene și nici colierul zgâriecios. Iar lădița cu lămâi a rămas în stadiul
de proiect, doar în ultima zi mi-am mai amintit de ea și am scos din frigider
unica lămâie, cu gândul s-o iau cu mine și s-o dau primului cumpărător al
cărții. Arăta însă cam prăpădită și am lăsat-o acasă.
Până la urmă toată
aiureala asta galbenă, cu invitații, Facebook și e-mailuri, m-a făcut să uit
puțin de emoții. Așa că ce mai, a fost foarte frumos.
O să pun câteva
poze, deocamdată nu le am pe toate. Am ales mai mult din cele făcute de Simina
și Rev de Pov, erau cele mai reușite.
Și în încheiere
vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine la lansare (pe
unii i-am văzut abia în poze, îmi cer scuze că n-am apucat să vorbesc cu
fiecare); persoanelor dragi care n-au putut veni, dar au fost alături de mine cu gândul, am simțit fiecare gând în parte; în mod special lui Florin Iaru
și Marius Chivu, care m-au învățat, susținut și încurajat mereu; celor de la editură
care au avut încredere să-mi publice cartea (în mod deosebit lui Lucian Dan Teodorovici, care este și cel care mi-a dat vestea); întregii echipe de la Polirom care
a transformat manuscrisul într-o carte de pus pe raft (nu știu numele fiecăruia, doar numele celor cu care am corespondat pe e-mail: Ema Stoleriu, Carmen Parii, Adrian Botez); celor de la promovare, care ajută cartea să plece din rafturile librăriilor spre rafturile din (sper eu) multe, multe case (Ana-Maria Tăbârcă și Claudia Fitcoschi); celor de la librăria Humanitas Kretzulescu pentru amabilitate și ajutor la lansare.
Mulțumesc
tuturor :)
PS 1: Și o mulțumire specială redactorului Adrian Botez și lui Puiu B., fără de care povestirea „Ca la șah” ar fi apărut cu o greșeală de calcul :) Adrian Botez a depistat greșeala, a urmat un brainstorming disperat și, cu aportul hotărâtor al lui Puiu, am găsit în ultima clipă varianta corectă.
PS 2: Am vrut să încarc un filmuleț de la lansare în care citeam din „Tanța recită Luceafărul”, dar din păcate e prea mare pentru blogspot, așa că l-am încărcat pe Youtube și-l voi pune pe blog într-o postare separată :)
PS 3: Cartea nu are o dedicație, dar dacă ar fi avut, ar fi fost doar atât: „lui A.” Știe el.
(AV)
PS 1: Și o mulțumire specială redactorului Adrian Botez și lui Puiu B., fără de care povestirea „Ca la șah” ar fi apărut cu o greșeală de calcul :) Adrian Botez a depistat greșeala, a urmat un brainstorming disperat și, cu aportul hotărâtor al lui Puiu, am găsit în ultima clipă varianta corectă.
PS 2: Am vrut să încarc un filmuleț de la lansare în care citeam din „Tanța recită Luceafărul”, dar din păcate e prea mare pentru blogspot, așa că l-am încărcat pe Youtube și-l voi pune pe blog într-o postare separată :)
PS 3: Cartea nu are o dedicație, dar dacă ar fi avut, ar fi fost doar atât: „lui A.” Știe el.
(AV)
vineri, 6 februarie 2015
Lansare „Felii de lămâie”
Vă
invit joi, 19 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din
Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 45), la prezentarea volumului meu de debut Felii de lămîie, apărut la Editura Polirom.
Invitați:
Florin Iaru şi Marius Chivu.
Felii de lămâie este o colecţie de povestiri ca nişte sentimentalisme
urbane, când ironice, când triste, uneori cu accente groteşti, în care se
regăsesc tineri căsătoriţi şi cupluri blazate, adolescente confuze şi vecine
curioase, oameni ai străzii, corporatişti, un sculptor în gheaţă, o fată cu
părul de culoarea coniacului văzut în soare, o clasă de elevi care a pierdut un
ochi de iepure, un poştaş pensionar care vrea să-şi schimbe numele.
„Am
scris volumul în decurs de doi ani, la început lucram în paralel și la un roman,
pe care l-am lăsat deoparte pentru o perioadă. Povestirile s-au așezat mai
bine, multe dintre ele s-au născut dintr-o idee venită în timp ce mă înghesuiam
la metrou sau din replici auzite pe stradă, care apoi nu-mi dădeau pace până nu
se transformau în întâmplări și personaje.”
Vă aștept :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)