N-am mai adunat de mult cronicile și
recenziile la „Felii de lămâie” și m-am gândit că e un moment bun acum, când
afară plouă ca în noiembrie, eu stau acasă răcită bocnă și mă tratez cu un ceai
cu lămâie.
Au trecut mai bine de opt luni de la
apariția cărții, între timp site-ul Polirom arată că mai are doar ultimele
exemplare, pe site-ul Elefant s-a epuizat, dar încă se mai găsește în librării. În perioada asta am primit multe
semnale de la cititori, au apărut cronici în reviste, s-a scris despre ea pe
bloguri de lectură, s-a vorbit la televizor și la radio.
Adică:
„Scriitură frumoasă și îngrijită, într-un stil
matur, pe deplin format, fără sincope, personaje reușite, o foarte bună analiză
a complicatelor relații între oameni (fie că e vorba de cupluri, de relații de
familie, de cunoștințe vechi sau întâmplătoare), o punte necesară între lumea
de dinainte și lumea de după decembrie ’89, nu falia oglindită până acum în
filme și cărți, ci continuitatea dintre cele două lumi (și cu bune și cu rele:
amintiri recuperate, frustrări înăbușite, existențe frânte și veleități de
proaspăt îmbogățiți, himera Occidentului și a vieții de dincolo, care încă ne
bântuie), Felii de lămâie e o minunată cură de literatură bună, care ar trebui
luată în doze mici și cu pauze pentru reflecție între povestiri.”
Dan C. MIHAILESCU a prezentat cartea la ProTV la
emisiunea „Omul care aduce cartea”, înregistrarea aici. „Un volum amărui, de o feminitate incomodă.”
George NEAGOE, iulie 2015, in Apostrof nr. 7(302), articolul integral aici.
„Felii de lamiie (Ed. Polirom, 2015) este prima
carte semnata de Anca Vieru. Postari pe site-ul personal
–http://ancadevieru.blogspot.ro – au anuntat debutul matur, dezinhibat,
netributar. Cuvintele sunt dispuse in structuri cu dobinda. Naturaletea
livrescului recupereaza trasaturi de la Mircea Nedelciu si de la Florin
Manolescu. Tehnica de lucru o apropie de munca zetarilor. Anca Vieru a intrat
deja in categoria meseriasilor literaturii. Prozele nu-si tradeaza retetele.
Neindoielnic, a contat si formatia realista a autoarei. Stilul asezat
provine, printre altele, dintr-o dibacie matematica (ars combinatoria).
Volumul functioneaza ca un joc de strategie. Protagonist e cititorul, chemat
sa adune indicii. Dar nu va fi obligat sa dea peste talisman. Se va
descurca. [...]
E o dragoste caragialiana in Felii de lamiie. Anca Vieru
scrie despre oraseni suciti, corporatisti bezmetici, copii agitati de mediile
virtuale si babe impulsive. Prozatoarea transmite, mutatis mutandis,
seninatatea emanata de Fanus Neagu, Nicolae Velea si D. R. Popescu, in jurul
lui 1960, cind scriau despre adevarata lume din jurul lor.”
Adrian
G. ROMILA, iunie 2015, in Luceafarul de dimineata nr. 6, cronica integrală aici.
„Feliile prozastice se asaza una linga alta, desprinse din acelasi intreg,
dar fiecare cu aroma si textura ei unica, fiecare cu surprizele si cu
adresantul ei imaginar. Asistam la instantanee de viata autohtona, surprinse,
ca-ntr-un insectar, de boldul hotarit al unei viziuni unice. Foarte
promitatoare, ca debut, Felii de lamiie e o carte care
confirma valoarea prozei de data recenta si, totodata, talentul scriitoarei.”
Calin CRACIUN, 23 mai 2015, in Vatra, cronica integrală (mai puțin favorabilă) aici.
|
„Scriitura e mereu fluida, marcata de o oralitate care n-are nimic de-a
face cu obscenitatea gratuita si fortata a unor contemporani in voga, fiind
cantonata intr-o decenta deloc nefireasca, nicidecum suparatoare sau anacronica.
Starile resimtite pe parcursul lecturii sint de asemeni complexe si subtil
construite. Tristetea, ironia fina, comicul, nelinistea sau temerea, pe
alocuri grotescul sint imbinate in subiecte ce fotografiaza in general scene
orasenesti, de la bloc, fie el din vremea comunista sau corporatista.”
„Proză
scurtă, debut. E citită şi discutată (sunt deja multe recenzii, cel puţin pe
net). Merită şi nu era chiar de la sine înţeles – autoarea nu era cunoscută (eu
n-auzisem de ea, poate alţii o ştiau deja, dar eu nu) şi nu e din vreo tânără
generaţie cu vreun program cool. Nu ştiu cum de s-au adunat atâtea recenzii la
un debut de proză scurtă al unei autoare necunoscute, dar asta arată mai ales
ce foame năprasnică avem, noi, cititorii, de cărţi citibile, pur şi simplu
citibile. Asta e prima calitate a cărţii, una evidentă, săritoare în ochi: o
citeşti fără să te chinuieşti, fără să dai ochii peste cap de exasperare, fără
sentimente patriotice (gen da, e cam enervantă pe ici, pe colo, da’ hai să
strângem din dinţi şi să trecem peste asta, pentru că e frumos şi nobil să
susţinem literatura română). Şi bine scrisă, măcar onorabilă din punctul ăsta
de vedere. Nici prea sus, nici prea jos, nici pretenţioasă şi experimentală,
nici de consum rapid. Nici nu dispreţuieşte mici trucuri simpatice de atras
cititorii (finaluri în poantă, umor de tranziţie, ştiţi voi de care, de ăla cu
administratorul de bloc, amoruri un pic romanţioase, referinţe pop foarte
fresh, inclusiv Rihanna etc.), nici nu face compromisuri jenante. De citit. Şi
sper că urmează un roman!”
|
|
|
|
„Privit în ansamblul său, volumul de povestiri pare un mozaic
ce își culege omogenitatea din diversitatea elementelor sale – stilurile
diferite, subiectele inedite, perspectivele, personajele. Liantul lor pare a fi
senzația ce te însoțește pe tot parcursul lecturii – acel gust dulce-amărui de
care pomeneam. Adeseori ți-ai dori să afli mai mult, ce-a fost de fapt, ce-a
urmat după, cum s-au rezolvat toate.”
„Felii
de lamiie – o limonada dulce-acrisoara, foarte
rece. Asta este, in mare, parerea mea. Asta mi-a fost senzatia pe
tot parcursul lecturii. Asa am simtit aceasta carte. Exact asa am
savurat-o, asa cum m-as delecta cu o limonada delicioasa, pe malul marii.
M-am bucurat de savoarea ei, de gustul ei. Cind mai dulce, cind mai
acrisoara, dar mereu gata sa ma ia pe nepregatite, sa ma surprinda si sa ma
incinte la maxim.”
Ultima pe care o să o menționez este de la o cititoare și blogăriță foarte tânără, Yuki Black, recenzia este aici. Vă invit s-o citiți și să-i răsfoiți blogul.
Cred că mai sunt și altele, sper să mai apară altele, așa că o să mai fac update la postarea asta.
Și înainte de final, un interviu pe care mi l-a luat Constantin PIȘTEA pentru BookHub, aici.
Și acum mă întorc la feliile de lămâie din ceai :)
Update 1: postarea anterioară cu primele recenzii o găsiți aici.