- poveste uitată -
I
A fost o vreme
când lumea era plină de piane
muzica lor se auzea de departe
în bucurie
jale
iubire.
Dar apoi
oamenii-cătușă au hotărât
că pianele propagă sunete dăunătoare
și le-au interzis
prin lege
le-au adunat în piața mare
să le dea foc
flăcările se vedeau de departe
fumul se împrăștia dens
odată cu teama.
Oamenii-cântec au încercat
să ascundă pianele care scăpaseră
și să le ducă pe o insulă
departe.
Dar oamenii-cătușă au prins de veste
au pus în lanțuri pianele
și oamenii-cântec
au scăpat doar câțiva
care au plecat pe mare
pe corăbii grele de pianele salvate.
Unii au fost răpuși
de furtuni
dar cei ce-au reușit
au creat insula cu piane
un loc magic
unde cântecul era iubit
ascultat
cântat.
II
Au trecut anii
în lume
muzica era uitată
doar uneori
bunicii povesteau nepoților
despre vremurile de demult
despre piane
și oameni-cântec.
Uneori
când marea era liniștită
se auzeau cântecele
din insula cu piane
iar oamenii se întrebau
ce înseamnă.
Treptat
tot mai mulți oameni
au început să tânjească
după muzica auzită uneori
de departe
ei s-au adunat în piața mare
i-au înlăturat pe oamenii-cătușă
ca să readucă înapoi
cântecul.
III
Și oamenii-cântec
s-au urcat pe corăbii
să se întoarcă
unii au pierit în furtuni
alții au ajuns
cu pianele negre cu coadă
și au pornit
să-și cânte cântecele.
Lumea se înghesuia
la concertele lor
așteptaseră atâta cântecele
dar tot mai mulți erau dezamăgiți
pianele negre cu coadă
scot sunete mai grave
decât pianele noi
electrice
ușoare
la ele lumea poate să cânte
fără să treacă prin furtuni
le ascultă
fără să-și amintească
fără remușcări.
Doar puțini
continuă să asculte
muzica cerească
dorind
să nu uite.
