sâmbătă, 1 august 2015

Despre „Lectura de joi” și încă ceva

A fost căldură mare în penultima zi de iulie, zi care a dat startul „Lecturilor de joi” în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB).

Asta pentru că începând cu 30 iulie 2015, în fiecare joi, de la ora 19.00, timp de 10 ediții, agenția AdLittera organizează „Lectura de Joi” în sediul central al BMB în cadrul programului „Cultura pentru toți”.


M-am bucurat să fiu invitată la prima lectură, unde am participat cu două povestiri din „Felii de lămâie”, alături de Florin Iaru și Cristina Andrei, cu Eli Bădică moderator și Cristian Burcovschi organizator.

Era atât de cald că am fost gata-gata să citesc „Zi liberă”, care are acțiunea iarna pe zăpadă, însă până la urmă am ales alte două povestiri: „Ochiul de iepure”  și „Numărul apelat este nealocat”, aceasta din urmă pentru că se potrivea de minune cu romanul Cristinei Andrei „Abonatul nu poate fi contactat”. Florin Iaru a citit din volumul „Povestiri cu final schimbat”, dar și câteva texte noi, absolut savuroase, iar Cristina Andrei fragmente din romanul ei (care m-au convins să-l citesc J). Eli Bădică ne-a mai pus câteva întrebări, noi am răspuns, am avut prilejul să cunosc persoane noi, pe care le știam doar de pe Facebook.



A fost o atmosferă plăcută și relaxată, cu un public nesperat pentru o zi în care mai degrabă te-ai fi ascuns la aer condiționat decât să stai afară pe terasă.


P.S. Aș fi putut să închei aici postarea, într-o notă optimistă. Am văzut însă niște comentarii pe Facebook și în blogosferă, cum că noi, cei trei autori prezenți acolo, am spus că ne-am apucat de proză oarecum din întâmplare și ne-a ieșit, iar asta aruncă în derizoriu literatura și scrisul.

Eu văd altfel lucrurile. E adevărat că m-am apucat de scris târziu și venind din cu totul alt domeniu decât cel literar și de aceea, la fiecare interviu, când am fost întrebată cum de m-am apucat de scris, am răspuns mereu altceva. Pentru că, mai degrabă decât un moment clar în care să zic: „vreau să scriu”, au existat multe lucruri, mărunte sau nu, care m-au condus pe drumul ăsta. Cărți care m-au marcat, alte cărți care m-au făcut să visez cu ochii deschiși, întâlniri cu anumiți oameni, întrebări, gânduri. Toate astea s-au cristalizat la un moment dat și atunci am început să scriu. Poate fi considerată asta o întâmplare? Depinde cum privești. Dacă faci parte dintre cei care au știut de foarte mici că vor să scrie, poate fi considerată o întâmplare. Dar eu nu văd lucrurile așa. Pentru mine nu a fost o întâmplare.

Și acum să repet și aici ce am zis joi la întrebarea lui Eli. Ideea era aceeași, că mi-am dat seama de dorința mea de a scrie acum vreo șase-șapte ani, dar privind în urmă văd alte întâmplări-discuții-cărți mult mai vechi, care m-au condus la acel moment. Și ca să dau un exemplu am povestit un final de carte citită cu mult timp în urmă („Clubul putregaiurilor” de Jonathan Coe), care mi-a deschis un fel de ușă către bucătăria unui scriitor. Finalul m-a dus cu gândul la ceea ce în matematică se numește „artificiu de calcul”. Pentru că autorul a vrut să ne arate ce se întâmplă mai departe, în viitor, fără să ne spună exact. Mai jos este o poză cu pagina respectivă din carte, pentru cei care vor să se lămurească.




Și ca să închei, aș vrea să spun, nu neapărat în legătură cu evenimentul de joi, că multe lucruri care au schimbat lumea au fost făcute sau descoperite din întâmplare. Nu cred că asta le face derizorii. 

(AV - 1 august 2015)

4 comentarii:

  1. Nu cred că au fost foarte multe (nici măcar multe) comentarii negative. Doar unul. :)
    Dar vreau să îți subliniez ceva: chiar dacă te apucai de scris din întîmplare (și-ți ieșea), important e ce iese. Rzultatul e bun cînd proza e bună. :)
    Poți să te pregătești o mie de ani, poți să te înarmezi cu cele mai înalte principii, dacă nu iese, degeaba.
    Dar, ca să te îmbărbătez pe bune, îți recomand filmul Amadeus, al lui Milos Forman. O capodoperă care arată cît de liber și neașteptat e talentul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar îmi place „Amadeus”, o să mă uit :)

      Ștergere
  2. Foarte bună inițiativa AdLittera, știu că există de vreun an și sper să persevereze! Și mă bucur că ați fost printre primii invitați să citească anul acesta, mai ales că textele din „Felii de lămâie” se cer citite „cu voce”, și nu mă îndoiesc că unele dintre ele vor ajunge celebre monologuri în interpretarea actorilor potriviți...
    Cât despre „întâmplarea de a deveni scriitor”... unde n-ar da Domnul să ne lovească numai astfel de serendipity și, în fiecare an, să ne pomenim cu câte cinci-șase scriitori „întâmplători” de calitatea Ancăi Vieru...
    Svejk ne povestește, la un moment dat, despre un tip care credea în metempsihoză și care-i spusese lui istoria unui maharajah care, de-a lungul timpului, se transformase în maimuță, apoi devenise căpitan de poștă, din căpitan de poștă se făcuse vacă, din vacă, bursuc „și din bursuc --- ministru!” (Doar ultima transformare e sută la sută Svejk, restul le-am „transformat” cum am putut, căci mi-e memoria slabă.) Ei, bine, mie mi-ar conveni să avem astfel de transformări cât mai dese și mai spectaculoase în literatura română: de exemplu, o coafeză care se transformă în creatoare de modă, apoi în memorialistă, din memorialistă se face judoka, din judoka, economistă și din economistă --- poetesă!
    Aici există cazul real al celui mai bun scriitor marocan, Mohamed Choukri, care, până la 22 (douăzeci și doi) de ani a fost complet analfabet și a trăit prin speluncile și bordelurile din Tetouan și Tanger --- unde l-am văzut bând singur, dărâmat și trist, cu o privire rea de marabout, la o masă scorojită dintr-un colț al decăzutului bar „Negresco”, prin 2002, cu un an înainte să moară, iar eu habar n-aveam cine era! --- dar asta nu l-a împiedicat să se auto-educe și să devină învățător în foarte scurt timp, iar mai apoi să scrie capodopera „Le pain nu”.
    Ar mai fi, la noi, „întâmplarea” Panait Istrati, după care nu mă-nnebunesc, sau Radu Tudoran, care, în schimb, mă fascinează: el „s-a întâmplat” scriitor pentru a-și face călătoria visată toată viața, iar astfel ne-a purtat cu el pe noi toți în „Speranța” lui până la Ushuaia și dincolo de ea... Curată serendipity, nu? Și una dintre cele mai frumoase din literatura română, zic eu.
    ...Unde n-ar da Domnul s-avem parte numai de „întâmplări” din astea! Știu că eu, unul, nu m-aș plânge deloc, dar absolut deloc...
    Multă sănătate și tenacitate!
    T. Stemate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Stemate, comentariile dumneavoastră sunt întotdeauna reconfortante. Mulțumesc :)

      Ștergere