duminică, 15 octombrie 2017

Maroc - câteva poze din Rabat

Călătoria în Maroc a fost oarecum neașteptată.

Toată vara mă gândisem, așa cum mă gândesc de câțiva ani, la o excursie în Santorini. Dar mereu a apărut ceva care m-a făcut să amân, să tergiversez cu organizarea și cu rezervările, așa că mă trezeam că mai e puțin până la vacanță și ar trebui să plătesc o mică avere pentru câteva zile. Și în final renunțam.

Tot așa a fost și anul ăsta, când am aflat că trebuie să plec în Maroc pentru serviciu. Vacanța ipotetică în Santorini a fost iar dată la o parte fiindcă nu mai aveam timp de ea.

Pentru prima dată în Maroc, toată perioada în Rabat, cu mici (foarte, foarte mici) excursii în weekend la Fez, Meknes și Casablanca.

Nu am de gând să fac un ghid de călătorie aici, o să pun câteva poze din Rabat, sper să reușesc în zilele următoare să pun și altele

Câteva considerații însă înainte de poze:

- Roamingul de date în Maroc este prohibitiv (la Vodafone, unde am eu abonament, nu știu în rest); nici să suni nu e prea bine, Marocul este zona 5 și pentru câteva telefoane urgente am de plătit suficient; pentru date însă am făcut socoteala că dacă aș fi folosit ca acasă, plăteam ceva mai mult decât pentru o mașină nouă. M-am bazat pe wifi-ul de la hotel, care nu era întotdeauna prietenos.

- Am ajuns sâmbătă seara târziu, iar duminică am pornit voinicește să schimb bani (eu am o micuță paranoia cu folositul cardurilor prin locuri obscure, de când mi-a fost clonat cardul acum câțiva ani); la hotel nu mi-a schimbat, nu m-am lămurit de ce, casele de schimb erau toate închise (nici în cursul săptămânii n-am reușit până n-a venit Adrian, pentru că programul lor se încheia înainte să-mi termin eu treburile); așa că tot cu cardul am rezolvat, dar primele două bancomate la care am ajuns mi-au dat mesaj de lipsă fonduri (nu era cazul); am reușit în final doar scoțând sume foarte mici.

Și acum câteva poze din Rabat, zona Kasba des Oudaias (orașul vechi) cu multe colțișoare frumoase, multe pisici și, surpriza cea mai mare pentru mine în Rabat și Maroc, flori superbe, multe și de toate culorile.


















AV - octombrie 2017

sâmbătă, 12 august 2017

Berlin - 1

N-am prea mai postat nimic în ultima perioadă, doar câteva fotografii, așa că acum o să merg pe aceeași linie și o să pun câteva poze din vacanța la Berlin. A fost prima vizită și chiar nu știu de ce am tot ocolit orașul ăsta care acum mi-a plăcut atât de mult.

Blogul meu nu este unul de travel, așa că o să mă mulțumesc să pun câteva fotografii, oarecum în ordinea în care am vizitat. Prima zi a fost mai scurtă, cu Gendarmenmarkt, Unter den Linden (care e acum un șantier și n-am făcut deloc poze), Reichstagul, Poarta Brandenburg și lălăială pe străduțe.

O să încep cu fotografii din Gendarmenmarkt, una din piețele cele mai frumoase ale Berlinului, mărginită de Domul Francez (în care ne-am urcat, 254 de trepte - cred - dar a meritat), de Domul German (în renovare) și de KonzertHaus.






Poarta Brandenburg




Reichstagul (Parlamentul german), unde trebuie făcută rezervare pentru vizitarea domului




Cu ochii la cer




duminică, 26 martie 2017

Autoportret în camera goală

Spuneam anul trecut într-una dintre postări că în revista Familia nr. 7-8/2016 de la pagina 61 este o ancheta despre proza scurtă, cu o întrebare la care am răspuns și eu:
„Dacă ar fi ca tot ce ați trăit în ziua aceasta, până acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?”
Acum că a trecut destul timp, mă gândesc că pot să pun aici răspunsul meu, pentru cei care nu au ajuns să citească revista.

Autoportret în camera goală

Intru în ultima cameră, e aproape goală și ea, mă uit la pereții albi cu urme de cuie, doar patul mare în mijloc, salteaua acoperită cu o cuvertură într-o nuanță incertă. Au luat deja noptierele, au scos dulapul, în schimb au adunat aici toate ventilatoarele din casă. Șase ventilatoare cu picior, nici nu știam că sunt atâtea și nu știu de ce-or fi avut nevoie de atâtea, aș putea să le bag în priză pe toate și să le pornesc, vântul ar transforma casa într-un vapor care m-ar întoarce în copilărie. Ca în „Toate pânzele sus”. N-am timp să mă gândesc prea mult la asta, nici să mă întreb unde or fi pus cărțile, fiindcă se oprește curentul. Ies în curte pe bâjbâite, toate casele din jur sunt în întuneric, se aud glasuri enervate, strigăte și bufnituri. E o defecțiune, spune cineva, apoi iarăși vacarm de înjurături, vaiete și mormăieli, din care deslușesc vocea răgușită a moșului de vizavi:
- Degeaba. În fața penei de curent suntem toți egali.


Revista poate fi citită aici
(Am trișat atunci, așa cum trișăm de multe ori în literatură. Acum însă aș putea spune că fragmentul de mai sus a fost potrivit cu anul 2016.)