La nunta furnicilor

Sunt invitată

la nunta furnicilor.

Nu te duce – îmi spune Vocea

de acolo

nu se-ntoarce nimeni

furnicile au inventat un concept

nou l-au numit

dragoste

cu el seduc oamenii.

Dar sunt curioasă - am râs

și de altfel furnicile

sunt atât de mici.

Am plecat.

Drumul

se-ntinde în lumina dimineții galbene

tălpile mele zboară mai repede ca pasărea gândului

văd spicele se unduiesc pe cocoașe de vânt

privesc de sus macii

încercă să mă păcălească în somn.

Am ajuns.

Ce sus e soarele

mă ascund în aburul spicelor înalte

mă înec în roua rotundă

duc în spate daruri semințe de mac.

Am ajuns.

Furnicile mă iau între ele

și acum pot să iubesc.

Ce poezie frumoasă – zice Mica –

Iau cartea

Dau paginile

Toate albe

Albe

La sfârșit

Două furnici

Una lângă alta

Strivite de coperta groasă.