Pagini

sâmbătă, 16 iunie 2012

Maci pentru daltoniști

Ultimele culori
vin din atingeri de degete
dincolo de ecran
vieți de împrumut
fără miros
fără gust
toate la fel

nu, domnule, aceasta nu e o varză
e un buchet cu maci
dacă ați ieși
din somnul de sticlă spartă
ați putea să-i luați în palmă
să-i atingeți ușor
să-i dăruiți

da, domnișoară, puteți să-i mirosiți
fără teamă
e doar o albină
/adevărat, se ofilesc repede
dar oare pixelii v-au alintat vreodată?/
întindeți mâna
sunt maci pentru daltoniști

(AV)