tag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post2348647458068164151..comments2022-05-16T17:52:51.408+03:00Comments on Anca Vieru: Ca la șahAnca Vieruhttp://www.blogger.com/profile/13651775421234627448noreply@blogger.comBlogger7125tag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post-35820598549496635432015-06-09T21:36:37.068+03:002015-06-09T21:36:37.068+03:00Domnule Stemate, mă bucură alăturarea cu Capote, i...Domnule Stemate, mă bucură alăturarea cu Capote, iar „Harfa de iarbă” este printre preferatele mele. Cât despre Călinescu, am totuși o carte care mi-a plăcut, dar nu „Enigma Otiliei”, ci „Bietul Ioanide”, sunt acolo câteva personaje care mi s-au părut foarte bine realizate. Continuarea în „Scrinul negru” m-a dezamăgit însă, mai ales referirile la tinerii comuniști :)<br />O zi bună,<br />Anca Vieru<br /><br />Anca Vieruhttps://www.blogger.com/profile/13651775421234627448noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post-53359805698095108452015-06-09T06:38:50.253+03:002015-06-09T06:38:50.253+03:00Azi am văzut un film interesant, „Ultima dragoste ...Azi am văzut un film interesant, „Ultima dragoste a domnului Morgan”, o poveste corectă redată corect, cu un Michael Caine trecut de optzeci de ani, dar foarte vioi și convingător într-un rol greu de făcut verosimil. Personajul de acolo m-a dus cu gândul la „bunicul” din „Ca la șah”, chiar dacă în „Ultima dragoste...” povestea e puțin altfel. Și mi-a mai amintit un alt personaj, la care nu mă gândisem prima oară când am citit povestea dumneavoastră: bătrânul judecător din „Harfa de iarbă” a lui Truman Capote, cel îndrăgostit de Dolly Talbo și care, la peste șaptezeci de ani, era persecutat de propriii copii, considerat nebun pentru că întreținea o corespondență cu o fetiță din Alaska. Judecătorul, dacă vă aduceți aminte, găsise pur întâmplător, într-o revistă, adresa fetiței și începuse corespondența cu ea pentru că-și dăduse seama de sentimentul de singurătate și izolare al bietului copil (își inventase, bătrânul judecător, și o altă identitate, de fapt tot a lui, dar de când era un puști de 12-13 ani; într-un fel, corespondența aceea îl ajuta și pe el să-și retrăiască anii copilăriei) Nu-mi mai amintesc dacă Truman Capote îi dă un nume judecătorului, cred că nu (sau, poate, Jefferson?) dar îmi amintesc solicitudinea lui extremă când stătea la căpătâiul patului lui Dolly, bolnavă, și încerca, în zadar, să o facă să țină cu una dintre echipele de baseball ale căror meciuri le ascultau la radio. Dar Dolly-Inimioară ( cum îi spunea cu duioșie negresa Catherine, care pentru Verena, sora lui Dolly, nu avea decât un apelativ: „Aia!”) nu vroia să țină cu niciuna din echipe în mod special, așa că ținea cu toate, pentru că: „Eu cred că sunt, cu toții, niște băieți de ispravă!”<br />Ca să vedeți câtă forță poate să aibă personajul dumneavoastră! Pe care nici nu-l descrieți în amănunt, ci doar îl sugerați, într-o povestire de... câte cuvinte are „Ca la șah”? 1.500? Cred că undeva pe-acolo... Dar tocmai asta îi dă vigoare poveștii, puterea de pătrundere psihologică și capacitatea de a rămâne în căpățâna cititorului, forțându-l să facă niște conexiuni din cele mai neașteptate...<br />Gata, m-a luat valul și-o dau în poliloghii savante. Voiam numai să vă împărtășesc o nouă „impresie de lectură” și să subliniez încă o dată importanța „Feliilor de lămâie” în contextul literar actual. Iată, chiar în povestea asta, ați abordat un subiect care nu prea există în literatura română: dragostea târzie a unui om pentru care „deadline” nu e un termen birocratic, ci o realitate cât se poate de înfricoșătoare. Îl avem pe Pascalopol sau pe doctorul din „Adela”, dar acolo e altceva... Călinescu și Ibrăileanu tratau subiectul la un nivel savant-artistic care aruncă, uneori, personajele în deriziune (poate pentru că nici unul, nici celălalt, nu erau scriitori profesioniști, ci critici literari, iar mie mi se pare literatura lor, mai ales a lui Călinescu, o literatură „de hârtie”...) Hopa! Gata, chiar că m-am luat cu savantlâcuri! <br />Toate cele bune! Și:<br />Multă sănătate și tenacitate!<br />T.StemateAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post-27538060443108494342015-03-25T00:45:51.356+02:002015-03-25T00:45:51.356+02:00Corect. Și reconfortant, e mult mai bine că e o er...Corect. Și reconfortant, e mult mai bine că e o eroare de lectură din partea mea, decât o eroare de scriitură din partea autorului meu favorit. Cred că am recitit textul puțin în grabă, între două înghițituri de ceai marocan, pentru că soția mea mi-a adus azi același argument: devreme ce verbul este la mai mult ca perfect, este evident că internarea lui Dudu e o acțiune anterioară telefonării. Încă o dată: chapeau! Și: <br />Multă sănătate și tenacitate! T.S.Anonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post-18595767699305836612015-03-24T19:16:02.819+02:002015-03-24T19:16:02.819+02:00Mă bucur că v-a plăcut, e o povestire care îmi est...Mă bucur că v-a plăcut, e o povestire care îmi este dragă pentru că mă duce cu gândul la bunicul meu.<br /><br />În privința erorii, eu nu m-am gândit că Dudu mai era în spital în momentul telefonului, de aceea am zis că „fusese”, nu „era”. E adevărat că puteam să fiu mai explicită :)Anca Vieruhttps://www.blogger.com/profile/13651775421234627448noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post-89888150246978618322015-03-24T06:42:17.494+02:002015-03-24T06:42:17.494+02:00Stimată Doamnă Anca Vieru, jos pălăria! Povestirea...Stimată Doamnă Anca Vieru, jos pălăria! Povestirea curge perfect, linear, cu personaje și emoții autentice, cum sublinia și c.j. Detaliile banale, ca găinușele brodate pe prosopul din bucătărie și musca bezmetică (există una la Caragiale, în „Păcat”, dacă nu mă-nșel, care, poposind pe masa personajului și frecându-și piciorușele din față frenetic, trezește protagonistul din visare; nu știu dacă vi le mai amintiți pe muștele chelăresei din „Suflete moarte”, complet demente pentru că, aparent, n-au ce cauta acolo, Gogol le folosește, chipurile, ca să-și compare dansatorii de la baluri cu ele) ori desenele făcute cu pixul în marginea hârtiei cu cifre, telefonul de bachelită... tot atâtea piesuțe din puzzle-ul care este, până la urmă, mica muzică a vieții. Fetița există, e vie, bănuiesc că i-ați împrumutat ceva din propria copilărie, are amestecul de curiozitate, gravitate și naivitate întâlnit doar în scurta perioadă de la începutul pubertății (fiică-mea tocmai a depășit momentul...), iar Bunicul, înțelept și senin, împăcat cu vanitățile vieții, îmi amintește, din literatură, de acei bătrâni evrei ai lui Bashevis-Singer, nu neapărat Ghimpl, care e aproape un sfânt, cât Sam Palka (sau David Vishkover). Încă o dată --- mă înclin. Și țin să vă mulțumesc, am renunțat să mai citesc ziarele online când mă trezesc, prefer să recitesc o proză sau două de-a <br />dumneavoastră. E mult mai reconfortant!<br />P.S.: E posibil să mă înșel, dar cred că există o mică eroare de natură tehnică în text. Nu 1936, habar nu am de cifre și nu mi-aș fi dat seama în veci, ci o situație cam neclară, după părerea mea: povestea se petrece imediat după `89 (via retrocedată), oamenii nu aveau telefoane mobile, ci fixe, de bachelită. Atunci e puțin probabil ca Bunicul să-i fi putut telefona, la unu noaptea, fratelui Dudu, <br />internat în spital, căci, știm cu toții, în spitalele noastre bieții pacienți nu aveau telefoane pe noptieră, cred că era un singur telefon pentru un etaj întreg, instalat undeva către intrare, la capătul holului. Atunci, ori Dudu fusese externat din spital, și nu „internat”, ori fusese, printr-un joc de cunoștințe, pile etc, „internat într-un salon special”, cu telefon propriu. Chiar dacă ar fi o eroare tehnică (aștept să mă lămuriți) , e doar o chestie minoră, care nu scade cu nimic valoarea textului. <br />Multă sănătate și tenacitate! T.S.Anonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post-20985958748005148812013-08-10T23:10:36.777+03:002013-08-10T23:10:36.777+03:00mulțumesc de feed-back, cj :)mulțumesc de feed-back, cj :)Anca Vieruhttps://www.blogger.com/profile/13651775421234627448noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2193488747374901162.post-13722392795761976352013-08-10T16:56:16.480+03:002013-08-10T16:56:16.480+03:00foarte bine scrisă. Emoție autentică. Am să vă mai...foarte bine scrisă. Emoție autentică. Am să vă mai caaut...nu la telefon. Ha, ha...Anonymousnoreply@blogger.com