sâmbătă, 4 martie 2017

Alt fragment din romanul în lucru

În familia noastră toți avem memorie slabă a figurilor, spunea mereu bunicul. Așa a fost dintotdeauna, sunt sigur, continua el, pe vremuri însă nu prea conta, în orășelul nostru cu doar câteva familii. Dar acum, de când ne-am mutat în aglomerația asta, lucrurile s-au complicat. Cu atâția oameni în jur, figuri noi care apar și dispar fără să știi dacă le vei mai vedea vreodată, trebuie să te orientezi repede și să cauți trăsătura caracteristică a unei fețe, ca să s-o poți păstra în memorie.
Anda uitase cuvintele bunicului, poate nici nu le băgase în seamă la vremea aceea, dar cu o seară înainte, când văzuse prima dată imaginea cu statuia pe unul din tramvaiele de pe Ringstraße (reclamă la un muzeu subacvatic de pe undeva pe lângă coastele Mexicului), și încercase s-o compare cu o imagine, cu o figură din memorie, abia atunci simțise că bunicul avea dreptate. Revăzuse pe urmă fotografia cu statuia și pe alte tramvaie, chiar și pe un poster dintr-o stație. Iar fața statuii o bântuise apoi toată noaptea în vis. Și asemănarea ciudată. Foarte ciudată. Ar fi vrut să poată fi sigură. Dar cum poți fi sigur când vezi o statuie rămasă sub apă ani întregi, cu fața roasă și acoperită pe alocuri cu alge? Fiindcă asta văzuse, un grup de statui așezate pe fundul oceanului, un balet nemișcat cu zeci de personaje împietrite, cu pești argintii alunecând printre fețe fantomatice și ierburi marine. Și dintre ele, un bărbat aplecat puțin într-o parte, cu nasul acela pe care l-ar fi recunoscut oricând. Pe care își închipuise că l-ar fi recunoscut oricând. Dar cuvintele de demult ale bunicului o făceau să se îndoiască. Pentru că și ea, la rândul ei, observa, și apoi ținea minte, nu atât fețele oamenilor, cât irizațiile luminii pe o șuviță de păr, o arcuire trecătoare de buze, un fel de a râde sau o respirație poticnită, o mișcare de sprâncene. Dar toate astea nu se văd într-o poză.

-----

Este fragmentul pe care l-am citit și în emisiunea „Punct și virgulă”, unde am fost invitată de Constantin Piștea. (linkul îl găsiți aici)

AV - martie 2017


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu